Alexandru Vlahuta (n. 5 septembrie 1858, Pletesti, azi
Alexandru Vlahuta, judetul Vaslui – d. 19 noembrie 1919, Bucuresti) a fost un
scriitor roman, una dintre cele mai cunoscute carti ale sale fiind Romania
Pitoreasca, despre care Dumitru Micu spune ca este un „atlas geografic
comentat, traversat de o calda iubire de tara”.
“Jertfele oamenilor sunt florile ce se arunca in calea
dreptatii.”
“E o fericire sa fii iubit. E una si mai mare: sa iubesti.
Cine le are pe amandoua e mai presus de lumea timpului, mai tare decat soarta,
mai tare decat moartea.”
Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererata, judetul
Hotin, Romania Mare – d. 18 ianuarie 2009, Chisinau) a fost un poet roman din
Republica Moldova. In 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Romane
“Stiu, candva, la miez de noapte
Ori rasarit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cartii Sale
Am s-ajung atunce, poate
La mijlocul ei aproape
Ci sa nu inchideti cartea
Ca pe recile-mi pleoape
S-o lasati, asa, deschisa
Ca baiatul meu, or fata
Sa citeasca mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.
Iar de n-au s-auza dicsii
Al stravechii slove bucium
Asezati-mi-o ca perna
Cu totii codrii ei in zbucium. (Legamant. Lui Mihai Eminescu)”
“Poate ca, intr-adevar, ochii femeii iubite sunt marginile
lumii.”
“Daca n-ar fi iubirea, m-as teme de viata.”
“Daca as avea doua inimi, una as vrea sa gandeasca.”
“Ochii is doi si-s tristi, d-apoi inima, singura?”
“Nu am, moarte, cu tine, nimic
Dar ce-ai face tu si cum ai trai
De-ai avea mama si-ar muri?!”
“Spun si inteleptii prostii, dar le mai selecteaza.”
Grigore Ureche (n. cca. 1590 – d. 1647) a fost primul
cronicar moldovean de seama a carui opera s-a pastrat.
“Multi scriitori s-au nevoit de au scris rândul si
povestea tarilor, de au lasat izvod pre urma si bune sirele, sa ramâie feciorilor
si nepotilor, sa le fie de învatatura, despre cele rele sa se fereasca si sa
sasocoteasca, iar de pre cele bune sa urmeze si sa învete si sa sa îndirepteze.”
Ionel Teodoreanu (n. 6 ianuarie 1897, Iasi – d. 3 februarie
1954, Bucuresti) a fost un romancier si avocat roman interbelic, cunoscut mai
ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilariei so adolescentei.
“Atat. Trei minute. Dar intre miliardele de minute ale
vietii sure ca panza paianjenilor morti, acestea se ivisera cu gratia si
prospetimea unor acuarele de Tonitza. (Lorelei)”
“Salcamii infloriti din nou mi-au adus aminte ca salcamul e
semnul prieteniei noastre. Mai e vreo creanga pentru mainile noastre? (Fata din
Zlataust)”
“Ioana il cuprinse in brate isi lipi obrazul de lacrimile
lui – si ramasera fara grai, stransi unul in altul de gandul despartirii, ca un
pom umed de seva, despicat in doua. (Pagini cu copii si adolescenti)”
“Murisera in jurul unei fete toate jucariile. Lumina
tineretii e un doliu alb. (Secretul Anei Florentin)”
“Piersicul inflorit – il vezi si-nchizi ochii fiindca ai
avut, cu o bataie de inima, icoana intiii sarutari: buzele rosii care-au
zambit, obrajii copilaresti care s-au inrosit. E trist un piersic inflorit,
fiinca alaturi de el, Oricat ai fi de tanar, esti batran. (La Medeleni)”
Radu Tudoran (numele la nastere Nicolae Bogza, n. 8 martie
1910, Blejoi, judetul Prahova – d. 18 noembrie 1992, Bucuresti) a fost un
prozator roman (frate al scriitorului Geo Bogza), autorul unor romane de mare
succes; Un port la rasarit (1941) si Toate panzele sus! (1954). Este si autorul
ciclului de romane dedicate Romaniei secolului al XX-lea, Sfarsit de mileniu si
traducator.
“La jumatatea lui martie 1881, corabia greceasca
„Penelopa” incarcata virtuos cu cereale, grau de Baragan, dulce, cu
bobul greu, cocora gafaind pe bratul de mijloc al Dunarii, catre Sulina, ca sa
iasa in mare si sa ia drumul Patridei, la Pireu. (Toate panzele sus)”
“Aratatoarele se misca implacabil! Orice s-ar intampla,
timpul trece, si eu merg odata cu el. O invartitura a secundarului, un minut.
Saizeci de minute, o ora. Au mai ramas saptezeci si trei. Ceasornicul nu poate
sa se opreasca si duce timpul cu el! (Fiul risipitor)”
“Odata taiati, lasati copacii sa-si urmeze soarta; nu
incercati sa-i duceti inapoi, in podure. (Fiul risipitor)”
“Sunt oameni care s-au nascut numai ca sa faca rau. Fac rau
altora, isi fac rau lor; nu sunt mai milosi cu ei decat cu altii. (Fiul
risipitor)”
Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Siria, comitatul Arad, d.
17 august 1925, Crucea de Jos, Judetul Putna) a fost un scriitor, jurnalist si
pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.
“Câta vreme vor fi lenesi, ei vor ramâne saraci si eu
flamând!”
“Doamne, câti oameni sunt cu multa stiinta de carte care
traiesc ca vai de capul lor, luptându-se cu nevoile vietii si nebagati în
seama, ba poate chiar dispretuiti de altii care nu stiu carte, dar au bani?!
(Mara)”
“Vremurile vin; vremile se duc: lumea merge înainte, iara
omul, când cu lumea, când împotriva ei.(Popa Tanda)”
“Când oamenii sed asa pe piatra încât numai o cruce îi
desparte, atunci ei nu vorbesc, chiar nici nu gândesc nimic. Este însa o limba
tainica, ce nu are vorne si nu cuprinde gândiri, o limba pe care o pricep si
cei ce n-o stiu. Asta se vorbeste însasi pe sine.(La crucea din sat)”
“Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci dara e vorba, nu
bogatia ci linistea colibei tale te face fericit. (Moara cu noroc)”
“Pe cei tari ii incanta saracina grea.”
“Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu
bogatia ci linistea colibei tale te face fericit. (Moara cu noroc)”
Mihail Sadoveanu (n. 5 noembrie 1880, Pascani – d. 19
octombrie 1961, Vanatori-Neamt) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist,
romancier, academician si om politic. Este unul dintre cei mai importanti si
prolifici prozatori romani din prima jumatate a secolului al XX-lea, avand o
cariera ce se intinde pe parcursul a cincizeci de ani.
“Daca ar fi sa regret ca nu am venit mai devreme pe lume, as
face-o doar pentru ca nu am apucat sa-i cunosc pe cei doi ramani in care
Dumnezeu a a turnat har din belsug: autorul „Luceafarului”, Eminescu,
si pe cel al „Baladei pentru vioara”, Porumbescu.”
“Unii prieteni sunt umbre, nu apar decat cand e Soare.”
“Dar imi erau dragi ochii negri, si pentru ei calcam multe
hotare. (Fantana dintre plopi, Hanul Ancutei)”
“Iertare din nou vreau sa-ti cer
Intr-un stil cu mult mai subtire,
Cu ochii si mana spre cer
Si cu intonari de psaltire
O, tu, frumoaso, de care-mi atarna
Viata si care-mi alungi
Din cale pe palida carna
Numai c-o raza din genele-ti lungi,
Iarta-ma ca ploua si-i ceata
Ca oamenii-s rai, ca panea nu-i buna,
Ca nu se gaseste nimica in piata,
Ca, noaptea, nu-i luna. (Iertare din nou vreau sa-ti cer)”
Liviu Rebreanu (n. 27 noembrie 1885, Tarlisua,
Bistrita-Nasaud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, Arges) a fost un prozator
si dramaturg roman, membru al Academiei Romane.
“Toma Pahontu: Iubirea care renunta nu mai e iubire!…Eu
mai curand as renunta la viata! (Gorila)”
“Mi-ai otravit sangele si nu mai pot trai fara otrava ta.
(Jar)”
“Iubirea n-a ucis niciodata, numai oamenii au ucis in numele
ei. (Padurea spanzuratilor)”
“Moartea vorbeste mai elocvent decat toate frazele.
(Ciuleandra)”
“Iubirea nu este un targ: te iubesc pentru ca ma iubesti.
Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru ca te iubesc. (Jar)”
“Poetul are nevoie de singuratate si de iubire. (Ion)”
“Iubirea adevarata, mare, neconditionata e taina tuturor
fericirilor pamantesti si ceresti. Numai iubirea apropie pe om de Dumnezeu.”
Anton Pann (nascut: Antonie Pantoleon-Petroveanu) (data
nasterii incerta, între 1796-1798, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria – d. 2
noiembrie 1854, Bucuresti, Tara Româneasca) a fost un poet, profesor de muzica
religioasa, protopsalt, compozitor de muzica religioasa, folclorist, literat,
publicist, compozitor al muzicii imnului national al României. A fost
supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel istet ca un proverb” în poemul
Epigonii.
“Barbatul meu zace mort în casa si ma facusi de râsei, cu
toate ca moarte fara râs si nunta fara plâns nu sa poate.”
“N-ar mai fi junii, dusmanii
Tot ei îmi amarasc anii
Ca trec cârduri ca croncanii
Si îmbufnati ca curcanii
Îti tin calea la fântâna
Si-ti zic: draga, te fac zâna
Cu fagaduieli te mâna
Pâna când ramâi batrâna.
(Spitalul
amorului sau Cântatorul dorului)”
“Socotesc ca nu fara cuviinta am intitulat aceasta editie
„Spitalul Amorului”, caci în cuprinderea-i nu veti vedea decât
plângeri de inimi ranite, suspinuri de piepturi sagetate, tânguiri de dureri
cumplite, oftari si tot felul de vaitari din pricina amorului: întocmai ca
într-un spital în care se afla multime de ostasi loviti în bataie si raniti de
tot felul de arme, care-si arata ranile si îsi spun durerile, cerând ajutorul
doftorilor. (Spitalul amorului sau Cântatorul dorului)”
Ion Pillat (n. 31 martie 1891, Bucuresti – d. 17 aprilie
1945), a fost un academician, antologist, editor, eseist, poet traditionalist
si publicist român. Pe linie materna a fost înrudit cu familia Bratianu.
Bunicul sau a fost cunoscutul politician Ion Bratianu, acesta fiind adesea
evocat în poeme din volumul sau cel mai complet din punct de vedere estetic, Pe
Arges în sus, în poeme precum Bunicul, Bunica, Aci sosi pe vremuri sau
Ochelarii bunicului.
Si-a petrecut copilaria la mosiile Florica, pe Arges si la
Miorcani, pe râul Prut. Dupa 1945 poezia sa este trecuta la „index”,
evident din ra?iuni strict politice. Fiul sau, criticul si romancierul Dinu
Pillat a fost îndepartat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui
George Calinescu fiind condamnat la temnita politica, iar manuscrisele i-au
fost confiscate si distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputata
anglista.
“Deschid cu teama usa camarii de-altadata
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, si racoarea, si umbra lor uitata.
Ma prinde amintirea în vânatul ei fum,
Prin care cresc pe politi si rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbra, piersici de jar, si-albastri struguri
Si pere de-aur rosu cu flacari de parfum.
Sovaitor ca robul, ce calca o comoara
Din basmul cu o mie si una de nopti, ma-nchin:
Vad pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Si tamâiosii galbeni ca soarele de vara.
Se-aprind fantasmagoric caise si gutui:
Trandafirii lampioane si lampi de aur verde…
Dar parasind camara ce mintile îmi pierde,
Tot rodul vrajitoarei cu lacat îl încui. (Camara de fructe)”
“Cobor pe câmp o data cu-nnoptarea,
Sunt pretutindeni si nu-s nicaieri,
Ma prinde pitulata nemiscarea;
Dar pier, cu glasul tare de ma ceri.
Ma sfâsie cocosii, câinii ma latra,
La iaz ma joc cu luna plina-n stuf,
În jurul lampii atipesc pe vatra,
Si satul doarme-n mine ca-ntr-un puf. (Tacerea)”
“Se clatina galbene pasari
usor pe parul din vie.
Nu, toamna isi pregateste
iar stolul de frunze pribegi.
E aerul limpede astazi,
ca apa-n paraul de munte,
Si singur un nor mai sclipeste
pe ceruri – un pastrav de-argint. (Imagini, toamna)”
“La casa amintirii cu-obloane si pridvor,
Paianjeni zabrelira si poarta si zavor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptara-n codru si poteri si haiduc.
În drumul lor spre zare îmbatrânira plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerabdator bunicul pândise de la scara
Berlina leganata prin lanuri de secara.
Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina
Sari subtire-o fata în larga crinolina.
Privind cu ea sub luna câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat „Le Lac”.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse „Sburatorul” de-un tânar Eliad.
Ea-l asculta tacuta cu ochi de peruzea…
Si totul ce romantic, ca-n basme se urzea.
Si cum sedeau… departe, un clopot a sunat,
De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Dar ei, în clipa asta, simteau ca-o sa ramâna…
De mult e mort bunicul, bunica e batrâna…
Ce straniu lucru: vremea! – Deodata pe perete
Te vezi aievea numai în stersele portrete.
Te recunosti în ele, dar nu si-n fata ta,
Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita…
Ca ieri sosi bunica… si vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trasura ta statu.
Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scara.
Subtire, calci nisipul pe care ea sari.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri…
Si m-ai gasit, zâmbindu-mi, ca prea naiv eram
Când ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub luna
Si-am spus „Balada lunei” de Horia Furtuna,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Si ti-am parut romantic si poate simbolist.
Si cum sedeam… departe, un clopot a sunat
– Acelasi clopot poate – în turnul vechi din sat…
De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat. (Aci sosi
pe vremuri)”
“Dragostea noastra e ca o bomboana învelita în staniol: e
foarte dulce, dar ceva scârtâie foarte tare.”
“Orice limba e oglinda sufletului natiunii care o creeaza.”
Story in my live 