Scriitori, Versuri

Stefan Octavian Iosif

Stefan Octavian Iosif (n. 11 septembrie 1875, Brasov – d. 22 iunie 1913, Bucuresti) a fost un poet si traducator român, membru fondator al Societatii Scriitorilor Români.

“Cu parul nins, cu ochii mici

Si calzi de duiosie,

Aieve parc-o vad aici

Icoana firavei bunici

Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus dupa fus.

Din zori si pâna-n seara;

Cu furca-n brâu, cu gândul dus,

Era frumoasa de nespus

în portu-i de la tara…

Cata la noi asa de blând,

Senina si tacuta;

Doar suspina din când în când

La amintirea vreunui gând

Din viata ei trecuta.

De câte ori priveam la ea,

Cu dor mi-aduc aminte

Sfiala ce ma cuprindea,

Asemuind-o-n mintea mea

Duminicii preasfinte…( Bunica)”

“Ce de popor în templul artei sfinte!…

Sub aste bolti de veacuri consacrate

Mii de straini din tari îndepartate

Trec rataciti… Dar sa luam aminte…

Abia-ndraznim sa trecem înainte:

Eterne forme-n marmura-nghetate,

Vechi pânze rupte din eternitate

Vadesc ce-nalta omeneasca minte…

E-o lume-n veci de veci nepieritoare,

Comori pe care Cronos nu le-nghite:

Un Rafael, un Rubens, un Murillo…

În fund, senina Venus de la Milo…

— Dar ce te-ntorci si nu m-asculti, iubite?…

— Ce ochi albastri! Cum o cheama oare? (La Luvru)”

“O pata nu-i un lucru mare,

Când te numesti maestru Caragiale:

Si soarele le are pe-ale sale,

Dar pentru-aceea, tot ramâne soare. (O pata)”

“Traind vremelnic pe pamânt,

Esti prea îndepartat de stele,

Dar, suflete, nu-i un cuvânt

Sa nu te-nalti pâna la ele. (Sfat)”

Scriitori

Ojog Brasoveanu Rodica

Angela Rodica Ojog-Brasoveanu (n. 28 august 1939, Bucuresti – d. 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare romana.

“Cine-si inchipuie ca se mai poate intoarce pe ulitele tineretii e nebun. (Barbatii sunt niste porci)”

“Barbatii sunt atat de prostuti…din nefericire s-au nascut prea putine femei care stiu acest lucru. (Buna seara, Melania)”

“Cand ploaia te surprinde de mana cu o fata seamana cu o aventura. (320 de pisici negre)”

“In sambata patimilor, la ceasul cand se nasc spaimele, noaptea isi dezlegase misterul peste targul Bucurestilor, fluturand miresme de liliac si salcie tanara. (Agentul secret al lui Altan-Bei)”

Scriitori

Negruzzi Constantin

Constantin (Costache) Negruzzi (n. 1808, satul Hermeziu, judetul Iasi – d. 24 august 1868) a fost un om politic si scriitor roman din perioada pasoptista.

“Madam Oront: Cu adivarat, Lizeto, eu nicacum nu saman celorlalte fimei. Totdeauna mintea ma povatuieste. (Crispin, rival stapana-sau)”

“Domnica: Ei au pus ramasag cinci carlani ca ori tu, ori eu, ne-om pleca la vorbele cuconasului. Or sa se faca ca se duc la targ, ca sa ne poata pandi mai lesne. Stii ce? Noi se ne aratam scarbite ca se duc, s-apoi, ca sa-i nacajim, sa ne facem c-ascultam pe cuconasul, ii sa-i vezi cum or sa crape de ciuda. (Carlanii)”

Scriitori, Versuri

Naum Gellu

Gellu Naum (n. 1 august 1915, Bucuresti – d. 29 septembrie 2001, Bucuresti) a fost un eseist, poet, prozator si dramaturg roman, de origine aromana, considerat cel mai important reprezentant roman al curentului suprarealist si unul dintre ultimii mari reprezentanti ai acestuia pe plan european.

“Orasul avea o singura casa

casa avea o singura incapere

incaperea avea un singur perete

peretele avea un singur ceas

ceasul avea o singura limba

in tot acest timp copiii

cresteau si puneau o singura intrebare

pe cand adultii nedumeriti si superbi

scadeau, scadeau surazand. (Crusta)”

Scriitori, Versuri

Mureșanu Andrei

Andrei Muresanu, scris si Muresianu, (n. 16 noiembrie 1816, Bistrita – d. 12 octombrie 1863, Brasov) a fost un poet si revolutionar român din Transilvania. Nascut în familia unui mic întreprinzator, a studiat filozofia si teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brasov, începând cu 1838. A început sa publice poezie în revista Foaie pentru minte, inima si literatura. S-a numarat între conducatorii Revolutiei din 1848, ca membru în delegatia Brasovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul sau Un rasunet, scris la Brasov pe melodia anonima a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Desteapta-te, române!, a devenit imn revolutionar – fiind numit de Nicolae Balcescu „Marseilleza românilor”. În 1990 Desteapta-te, române! a devenit imnul de stat al României. Dupa Revolutia de la 1848 Muresanu a muncit ca traducator la Sibiu si a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tenta patriotica si de protest social. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sanatatea precara, a murit în 1863 la Brasov.

“Desteapta-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adâncira barbarii de tirani!

Acum ori niciodata croieste-ti alta soarta,

La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani!

Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume

Ca-n aste mâini mai curge un sânge de roman,

Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume

Triumfator în lupte, un nume de Traian!

Înalta-ti lata frunte si cauta-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai asteapta si sar ca lupi în stâne,

Batrâni, barbati, juni, tineri, din munti si din câmpii!

Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine,

Româna natiune, ai vostri stranepoti,

Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viata-n libertate ori moarte!” striga toti.

Pre voi va nimicira a pizmei rautate

Si oarba neunire la Milcov si Carpati!

Dar noi, patrunsi la suflet de sfânta libertate,

Juram ca vom da mâna, sa fim pururea frati!

O mama vaduvita de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-si azi mâna d-ajutor,

Si blestema cu lacrimi în ochi pe orisicare,

În astfel de pericol s-ar face vânzatori!

De fulgere sa piara, de trasnet si pucioasa,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inima duioasa,

Va cere ca sa trecem prin sabie si foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A carui plagi fatale si azi le mai simtim;

Acum se vâra cnuta în vetrele strabune,

Dar martor ne e Domnul ca vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al carui jug din seculi ca vitele-l purtam ;

Acum se-ncearca cruzii, în oarba lor trufie,

Sa ne rapeasca limba, dar morti numai o dam!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodata

Uniti-va în cuget, uniti-va-n simtiri!

Strigati în lumea larga ca Dunarea-i furata

Prin intriga si sila, viclene uneltiri!

Preoti, cu cruce-n frunte! caci oastea e crestina,

Deviza-i libertate si scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina,

Decât sa fim sclavi iarasi în vechiul nost’ pamânt! (Desteapta-te, române!)”

“Dormiti în pace, umbre, martirii românimei,

Ce-ati îngrasat pamântul cu sânge de eroi!

Batrâni carunti cu vaza, voi floarea tinerimei,

Ce-n lupte sângeroase cazând, v-ati rupt de noi!

Pamântul ne desparte, iar cerul ne uneste

În patria cea sfânta, egala pentru toti,

Acolo nedreptatea si ura nu razbeste,

Nu cumperi cu vieata pamântul de trei coti.

Voi v-ati plinit chemarea si sânta datorinta,

Când pentru-a Patrii bine cu glorii v-ati luptat!

Pastrând viitorimei modelul de credinta,

Ce Patria ni-l cere s-augustul împarat!

A voastre brave fapte sunt scrise-n istorie,

Iar dulcea suvenire în inimi de roman!

Mihaltul, Luna, Bradul, au dat dovada vie,

Ca nu e las românul, nu fuge de dusman!

Un Iancu, un Buteanu, un Dobra s-alti o suta

Vor sta pururea fata cu orisice eroi,

Si pâna când natiunea româna-i prevazuta

Cu stâlpi asa gigantici, nu-i pasa de nevoi!

Uniti-va cu Mircea, voi umbre glorioase,

Al carui nume-însufla respect si la pagân,

Precum a lui bravure si fapte generoase

Fac sacra suvenirea-i la fiece român!

Uniti-va cu Stefan, principele cel mare

Ce-l recunoaste întreaga Europa de erou,

Supt care românimea scapata d-apasare,

Putea cu drept sa zica, c-a re-nviat de nou!

Sau cu Mihai eroul si cu Ioan Corvinul,

Genii românimei d-a caror rari numiri

Ce luce-n Istorie întocma ca rubinul,

Si astazi se înfioara a turcilor ostiri!

Nu plângeti mame, fiii, caci ei ne-au scos din moarte

Onoarea, existinta, tezaurul mai frumos;

Prin sângele lor sacru s-a sters tirana soarte,

S-a stins pentru pururea suspinul dureros,

Surori, nu plângeti fratii, caci ei va liberara

De turmele rebele, al caror scop au fost:

Sa taie tot, sa arza, cu furie tatara,

La prunci, femei, fetite, sa nu dea adapost.

Copile rusinoase, voi plângeti cu durere

Pre-amantii, cari în lupte cu glorii au cazut!

Dar nu stiti, ca-a lor inimi jurasera-n tacere,

A fi eroi prin moarte, iar nu sclavi, ca-n trecut!

Dormiti, dormiti în pace, voinici feciori de munte,

Subtiri si-nalti ca bradul, cu brate de eroi,

Dedati din tinerete a merge tot în frunte,

A nu sti de pericul, de moarte si nevoi!

Iar voi, plantute crude, ce-acum pasiti în lume,

Pastrati cu reverinta acest act omenos,

Sapând profund în inimi al bravilor frati nume,

Ce sângele-si varsara în câmpul glorios! (Catre martirii români din 1848-1849)”

Scriitori, Versuri

Micle Veronica

Veronica Micle, n. Câmpeanu, (n. 22 aprilie 1850, Nasaud; d. 3 august 1889, Varatec) a fost o poeta româna. A publicat poezii, nuvele si traduceri în revistele vremii si un volum de poezii. E cunoscuta publicului larg în special datorita relatiei cu Mihai Eminescu.

“Si cum s-a stins fara de veste

Amorul cel nemarginit

De-ti pare ca e o poveste

Ce altii ti-ar fi povestit.

Si cum mereu în cale lunga

Trec norii peste mari si tari,

Astfel simtirile s-alunga

Si moare dragostea de ieri.

Si vecinic alta e simtirea

În sân de oameni muritori,

Schimbata e întreaga firea

Din ceas în ceas pâna ce mori.

Iata de ce gândind la tine

Nu plâng c-amorul tau s-a stins,

Caci astazi, stiu atât de bine

Ca dorul care te-a cuprins,

Se va sfârsi, fara de urma,

S-a stinge ca si cel dintâi,

Iar moartea patimile curma

Si-o biata pulbere ramâi. (Si cum s-a stins…)”

“Ca astazi nu mai sunt stapâna

Pe mine, pe sufletul meu,

numai c-o strângere de mâna

îndeajuns ti-am spus-o eu.

Si ca o slaba jucarie

Sunt astazi înaintea ta,

privirea mea ti-ar spunea-o tie

în ochii mei de vei cata.

Si c-a mea singura dorinta

E roaba ca sa-ti fiu în veci,

ti-o spune-ntreaga mea fiinta

când tu pe lânga mine treci.

Însa tu treci cum trece-o raza

Din soare, pe un biet pribeag,

Ce-i pasa ei ca-l lumineaza…

Ce-ti pasa tie ca-mi esti drag! (Ca astazi…)”

“M-am gândit cu drag la tine pâna nu te-am cunoscut,

Te stiam numai din nume, de nu te-as mai fi stiut!

Si-am dorit sa pot odata sa te vad pe tine eu,

Sa-ti închin a mea viata, sa te fac idolul meu. (M-am gândit…)”

“Sa pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta

Încetul la o parte suvitele le-as da,

Senina sa ramâie, curata ca un crin,

Icoana de iubire la care sa ma-nchin.

Dar tu ca un luceafar departe stralucesti,

Abia câte o clipa în cale-mi te ivesti,

Apoi dispari; si-n urma ramâi în gândul meu

Vedenie iubita la care ma-nchin eu. (Sa pot întinde mâna…)”

Scriitori, Versuri

Labis Nicolae

Nicolae Labis (n. 2 decembrie 1935, Poiana Marului, comuna Malini, judetul Baia, in prezent judetul Sceava – d. 22 decembrie 1956, Bucuresti) a fost un poet roman. Criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul unei generatii”.

“In muntii nostrii astazi zapezile torc lenes,

Izvoarele ingheata in clinchete subtiri,

Si caprele de munti nervoase prin poene-si

Urmeaza-n taina calea iernaticei iubiri.

Cred ca pe masa vinul asteapta-n adormire –

E vinul ros din care pe-atunci n-ai vrut sa-mi dai,

In vremurile-acelea sapate-n amintire

C-o mama grijulie si-un baietel balai.

Oh, lumea cenusie cum se spargea deodata

Si navalea intr-insa al datinei popor! –

Stralucitoare capre cu lana colorata

Si tobosari de basme saltand intr-un picior.

Si feti-frumosicu stele de oglinzi din talpi in crestet

Si dragi blajini, tot focul punandu-si-l in joc,

Si ursul cu dairaua purtand cojocul vested,

Si dorul de padure purtandu-l in cojoc.

Sau clopoteii molcomi cernuti pe-ntreaga vale,

Care-aduceau colinde la noi in lung convoi,

Cand ascultam la geamuri si palma dumitale

Imi mingaia obrajii imbujorati si moi.

Azi e la fel, si vinul asteapta-n adormire;

M-astepti cu vinul rosu, voioasa sa mi-l dai,

Dar sunt acum departe, privind in amintire

O mama grijulie si-un baietel balai. (Scrisoarea mamei)”

“Azi sunt indragostit. E-un curcubeu deasupra lumii sufletului meu.”

“Nu stapaniti, prieteni, zburdalnicia voastra,

Lasati sa sune rasul si cantecul vioi

In inserarea asta inalta si albastra,

Cand „noul an” isi mana toti solii catre noi! (A venit iarna!…)”

“Iar brazii, Doamne, brazii din cer furara stele

In crengi si le-agatara si-au coborat din munti

Sa stea la noi prin case uimindu-ne cu ele,

Si luminand cu ele a noastre albe frunti.”

“Sunt cersetori in straie de parada,

Cu pieptul costeliv in fata scos,

Sunt remuscari ascunse sub pomada

Si comicul devine dureros.

Iar mintea beata-n ei se da de-a dura

Zadarnica, in scrasnete de os.

Infernul si-a descris intr-insii gura

Si comicul devine dureros. (Circ)”

Scriitori, Versuri

Lovinescu Eugen

Eugen Lovinescu (n. 31 octombrie 1881, Falticeni – d. 16 iulie 1943, Bucuresti) a fost un critic si istoric literar, teoretician al literaturii si sociolog al culturii, memorealist, dramaturg, romancier si nuvelist roman, cel mai de seama critic dupa Titu Maiorescu. Este autorul teoriei Sincronismului si al Mutatiei valorilor estetice. In ciuda valorii sale incontestabile, a faptului ca si-a sustinut doctoratul la Paris cu Emile Gaguet, a ocupat doar o catedra de profesor de latina la liceul Matei Basarab din Bucuresti, fost profesor al Colegiului National Mihai Viteazul din Bucuresti.

“Elementul esential al talentului este originalitatea, iar originalitatea inseamna diferentiere.”

“De la fereastra, ea privea la frunzele castanilor stropite de promoroaca prafului imatur de pe ulita vopsita de ripolinul proaspat al soarelui de mai. Pe maidanul chel din fata, copii jucau arsice; aruncau osul torturat si-l urmareau apoi incordati; cand cadea, nu se mai vedeau decat douazeci de spete incovoiate. (Mite)”

“De esti in adevar inteligent

Atuncea fa un targ Cincinat:

Cere-i frumos oleaca de talent

Si da-i putin din parul tau bogat (Domnului Ion Pavelescu)”

“In adevar sunt Eugeniu!

Odata insa avui geniu:

In clipa cand am decretat

Ca cincinat e…talentat. (Domnului Cincinat Pavelescu)”

Scriitori

Istrati Panait

Panait Istrati (numele la nastere: Gherasim Istrati, n. 10 august 1884, Braila – d. 16 aprilie 1935, Bucuresti) a fost un scriitor roman de limba romana si franceza.

“Ah, biata inima omeneasca! Cu ce usurinta se avanta pe fagasurile bucuriei! Cat suntem de orbi! (Chira Chiralina)”

“Imi place sa cred ca in clipa cand am venit pe lume primul meu gest a fost de-a imbratisa pamantul. (Cum am devenit scriitor)”

“Vagabondul este omul civilizat al existentei absolute.”

“Cand soseste toamna, intinsele campii de telina ale Munteniei dunarene incep sa traiasca, timp de o luna, existenta lor milenara. (Ciulinii Baraganului)”

“Spune-mi ce sacrifici pentru idealul tau si-ti voi spune daca-l iubesti sau nu.”

“E mai bine sa dai uneori inapoi decat sa nu te misti.”

Scriitori

Ispirescu Petre

Petre Ispirescu (n. ianuarie 1830, Bucuresti – d. 21 noembrie, sau 27 noembrie dupa alte surse, 1887), a fost un editor, folclorist, povestitor, scriitor si tipograf roman. Este cunoscut mai ales pentru activitatile sale de culegator de basme populare romanesti pe care le-a repovestit cu un har remarcabil.

“El nu voi sa o duca pe jos acasa la tata-sau, ca sa nu ostenesca, fiinca o vedea ca era putintica la trup incat ar fi baut-o intr-un pahar cu apa si asa de subtirica de parca era trasa prin inel. (Cele trei rodii aurite)”

“Speranta era bunul de a consola, chiar cand realitatea arata omului, intr-un chip ironic lucrurile cum sunt.”

“Nimic nu e mai bun pe lumea asta ca Dumnezeu, care ne sufera pe lume cu toate rautatile noastre. (Fara saracului cea isteata)”

“Pamantul este mai gras pe lumea asta, ca el ne da toate bunatatile pe care le avem. (Fara saracului cea isteata)”

“Cand m-ai gonit de la dumneata, mi-ai dat voie sa iau din casa dumitale ce mi-o fi mai drag. Aceea am si facut. Nimic nu mi-a fost mai drag decat barbatul. (Fara saracului cea isteata)”