Întors din războiul din Asia Minor, ofițerul roman Marcus Vinicius, îl vizitează pe unchiul său, Petronius, prieten al împăratului Nero, un estet și iubitor de artă, căruia îi destăinuie dragostea pe care o nutrea față de Ligia, tânără creștină, de sorginte ligiană, pe care o întâlnise în casa generalului Aulus Placidus. În sprijinul nepotului său, Petronius pune la cale aducerea Ligiei în palatul imperial. Aceasta ajunge sub aripa ocrotitoare a lui Acte, fosta amantă a lui Nero.
În timpul unui festin acordat de împărat, Vinicius, aflat sub influența lui Bacchus, devine prea insistent față de Ligia. Tânăra este salvată de credinciosul ei servitor, Ursus și dusă înapoi acolo unde își petrecuse tinerețea, în cercul de adepți ai noii credințe: creștinismul.
Vinicius, furios, cere din nou ajutorul unchiului. Petronius apelează la grecul Chilon Chilnides, care era convins că Ligia se află refugiată între creștini. Între timp moare micuța fiica a lui Nero, moarte de care este acuzată Ligia prin presupuse farmece, în perioada când a locuit la palat.
Într-o noapte, Vinicius, împreună cu Chilon și gladiatorul Kroton, merg în cimitirul Ostrianum unde se adunau creștinii, unde o văd pe Ligia. Planul lui Vinicius de răpire a tinerei este dejucat de Ursus, care se dovedește un bun apărător. În cele din urmă, cei doi îndrăgostiți se întâlnesc în sânul comunității creștine și-și împărtășesc reciproc afecțiunea. Dar, sfătuită de apostolul Petru, Ligia începe să-l ocolească pe Vinicius, neacceptând-l decât atunci când acesta va accepta religia ei.
Realizând ca nu poate renunța la dragostea față de tânăra creștină, patricianul păgân vine la Pavel din Tarsus unde locuia aleasa inimii sale și își declară dorința de a se converti la creștinism. Cei doi sunt binecuvântați de apostolul Petru, care ulterior îl botează în această credință pe tânărul roman.
Acțiunea se precipită căpătând cote dramatice. Îl vedem pe Nero citind un poem care evoca arderea Troiei, ca apoi și Roma să fie cuprinsă de flăcări. Acuzați de acest dezastru, creștinii sunt supuși prigoanei de către împăratul cel nebun (adevăratul autor al faptei abominabile prin care voia să-și asigure memoria posterității). Printre creștini, este arestată și Ligia, care se îmbolnăvește grav și își pierde cunoștința. Tot mai mulți creștini sunt uciși în public, sfâșiați de lei în arenă, spre plăcerea mulțimii spectatorilor. Vinicius luptă în zadar pentru a o elibera pe Ligia, dar aceasta era păstrată de crudul Nero pentru spectacolul final. În acest spectacol, îl vedem pe Ursus în arenă care ucide un taur cu mâinile goale. Entuziasmată, mulțimea strigă Îndurare!, iar Nero este nevoit să o elibereze pe tânăra creștină.
Vinicius și Ligia se refugiază în Sicilia dar, înainte de plecare, îl avertizează pe apostolul Petru să părăsească Roma deoarece îl așteptă pedeapsa cu moartea pentru ajutorul acordat creștinilor. Temându-se de răzbunarea împăratului, Petronius se sinucide. În final, Nero este asasinat.
“Minciuna pluteşte pe deasupra adevărului ca uleiul la suprafaţa apei.”
“Petronius: A iubi nu e de-ajuns; trebuie să ştii să iubeşti şi să arăţi altuia în ce chip să iubească. Plebea şi dobitoacele chiar simt numai plăcere, dar omul adevărat se deosebeşte de ele tocmai prin marea dibăcie a schimbării acestei plăceri într-o artă plină de nobleţe care să poată fi socotită un dar divin; de aceea, ea îndestulează nu numai trupul, dar şi sufletul.”
“Atunci când te afli printre nebuni, devii şi tu nebun, ba mai mult, găseşti că nebunia asta are puţin farmec.”
“Toate limbile şi tainele şi toate ştiinţele n-au să fie nimic fără iubire, care e mărinimoasă, răbdătoare, care nu face rău, nu doreşte onoruri, îndură totul, crede oricui, speră mereu şi învinge.”
“Fericirea este întotdeauna acolo unde o găseşte omul.”
“Nu-i moartea în faţa voastră, ci viaţa! Nu chinurile, ci bucuriile nemăsurate! Nu lacrimi şi suspine, ci cântări! Nu robie, ci libertate.”
“Lumea se bazează pe şarlatanie, iar viaţa este o iluzie. Şi sufletul este tot o iluzie. Trebuie doar să te pricepi a deosebi iluziile plăcute de cele neplăcute.”
“Pentru poezie şi artă e îngăduit şi se cuvine să sacrifici totul.”
“Oamenii n-au cunoscut până acuma un zeu pe care să-l poată iubi, de aceea nu s-au iubit nici între ei şi de aici a izvorât nenorocirea lor, căci, aşa cum lumina vine de la soare, tot aşa şi fericirea izvorăşte din iubire.”
“Cândva mi-am spus că nu merită să te gândeşti la moarte, căci moartea se gândeşte la noi şi fără ajutorul nostru.”
În ajunul Crăciunului din 1812, Pip, un orfan de 6 ani, se întâlnește cu niște evadați în curtea Bisericii din sat, în timp ce vizita mormintele părinților și rudelor. Unul dintre evadați îl obligă pe Pip să fure mâncare și să-l ducă undeva, la adăpost. Pip îl aduce în casa în care locuia și el, împreună cu sora lui mai mare, o persoană rea, și cu soțul acesteia, Joe Gargery, un fierar, dar care era mai bun la inimă decât consoarta lui. A doua zi, soldații îi recapturează pe evadați și sunt înapoiați vaselor cu prizonieri, de unde scăpaseră cu o zi în urmă.
Dna. Havisham, o celibatară bogată, care poartă o rochie veche de mireasă și trăiește în Satis House, o clădire dărăpănată, îl întreabă pe unchiul lui Pip, Pumblechook (care este, defapt, unchiul lui Joe), să găsească un băiat care să se joace cu Estella, fiica ei adoptivă. Pip începe să vină din ce în ce mai des la dna. Havisham și la Estella, de care se îndrăgostește, la îndemnul dnei. Havisham. În timpul unei vizite de-a lui Pip, acesta îl aduce și pe Joe, care veni și cu sora lui Pip. În timpul absenței celor doi, aceasta este atacată de niște oameni misterioși și este nevoită să-și petreacă restul zilelor pe patul de spital.
Câțiva ani mai târziu, pe când Pip este învățăcel la fierăria lui Joe, dl. Jaggers, un avocat, îi spune că a primit o avere destul de mare de la un anonim binefăcător și că trebuie să plece cât mai repede la Londra, unde va trebui să devină un gentleman. Presupunând că dna. Havisham este anonimul binefăcător, Pip o vizitează pe ea și pe Estella, cea din urmă tocmai întorcându-se de la studiile de pe continent.
Mulți ani mai târziu, Pip, adult fiind, este înglodat în datorii. Abel Magwitch, evadatul pe care Pip l-a ajutat, i se prezintă acestuia ca binefăcătorul anonim. Exista un mandat pentru arestarea lui Magwitch în Anglia, de aceea, dacă va fi prins, urma să fie spânzurat. Pip, împreună cu prietenii lui, Herbert Pocket și Startop, pregătesc un plan pentru a-l face dispărut pe Magwitch, cu ajutorul unei bărci. Pip descoperă că Estella este fiica lui Magwitch și a menajerei lui Jaggers, Molly, cea pe care acesta a apărat-o într-un proces de crimă și care a renunțat la fiica ei pentru a fi adoptată de dna. Havisham.
Pip descoperă că dna. Havisham a fost părăsită chiar în ziua nunții ei, de unde și comportamentul ei ciudat și dorința de a se răzbuna pe toți bărbații. De aceea, dna. Havisham a folosit-o pe Estella pentru a-i frânge inima lui Pip. Acesta o chestionează pe dna. Havisham în legătură cu trecutul Estellei. În urma unui accident, rochia dnei. Havisham ia foc. Pip o salvează, dar aceasta moare, în cele din urmă, din cauza arsurilor.
Cu câteva zile înainte ca planul să aibă loc, fostul ucenic al lui Joe, Orlick, cel care a fost vinovat pentru atacul asupra soției lui Joe, îl răpește pe Pip. Herbert Pocket și prietenii lui îl salvează pe Pip și se pregătesc pentru evadare.
În timpul evadării, Magwitch îl omoară pe inamicul lui, Compeyson, omul care a părăsit-o pe dna. Havisham în ziua nunții. Poliția îl capturează pe Magwitch și îl pune în închisoare. Pip îl vizitează pe Magwitch, acum acesta fiind un om foarte bolnav, și îi spune că Estella, fiica lui, trăiește. Cu ultima suflare, Magwitch îi răspunde lui Pip cu o strângere de mână, după care moare, înainte de a fi executat. Pip se îmbolnăvește și este tras la răspundere pentru niște datorii neplătite. Joe vine în ajutorul acestuia. Acesta are grijă de Pip și îi plătește datoria. Pip realizează că, orbit de frumusețea Estellei, l-a ignorat complet pe Joe. Pentru a-și repara greșeala, Pip se duce în satul natal pentru a o cere în căsătorie pe Biddy, o prietenă din copilărie, dar aceasta era deja măritată cu Joe.
Pip își cere scuze lui Joe, iar acesta le acceptă. Cum Pip și-a pierdut averea odată cu moartea lui Magwitch, acesta nu mai poate fi un gentleman. Pip îi promite lui Joe că îi va înapoia banii și se duce în Egipt, unde împarte o cămăruță cu Herbert și Clara, și muncește ca funcționar.
Unsprezece ani mai târziu, Pip vizitează ruinele de la Satis House și o întâlnește pe Estella, cea de care Bentley Drummle, răposatul ei soț, a abuzat. Ea îi cere lui Pip să o ierte, asigurându-l că acum a deschis ochii și că îl va iubi numai pe el. În timp ce Pip și Estella pleacă împreună, acesta nu vede „nicio urmă a ceea ce a fost odată Satis House”.
“Nici un om care nu este un adevărat gentleman în sufletul său nu va fi, cât îi lumea, un adevărat gentleman în purtări.”
“Viaţa este o serie continuă de despărţiri.”
“Dacă nu poţi să ajungi om de seamă, mergând de-a dreptul, n-ai să ajungi niciodată luând-o pe ocolite.”
“În micul univers în care trăiesc copiii, indiferent cine anume îi creşte, nimic nu este mai ascuţit perceput şi mai adânc resimţit ca nedreptatea.”
“Tu eşti parte din existenţa mea, o parte din mine. Ai fost în fiecare replică pe care am citit-o. Ai fost în fiecare perspectivă pe care am văzut-o vreodată, pe râu, pe velele navelor, în mlaştini, în nori, în lumină, în întuneric, în vânt, în pădure, pe mare, pe străzi. Ai fost întruparea fiecărei fantezii graţioase cu care mintea mea s-a familiarizat vreodată.”
“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.”
“Ziua aceea a fost o zi de neuitat pentru mine, căci a adus mari schimbări în sufletul meu. Dar aşa se întâmplă în viaţa oricărui om. Închipuiţi-vă că o anumită zi n-ar fi existat şi gândiţi-vă ce deosebit ar fi fost drumul vieţii voastre. Voi, care citiţi rândurile acestea, opriţi-vă o clipă şi gândiţi-vă la lanţul lung de fier sau de aur, de spini sau de flori care nu v-ar fi legat niciodată dacă prima verigă nu ar fi fost făurită în ziua aceea neuitată…”
“N-ar trebui să ne fie niciodată ruşine de lacrimile noastre, căci ele sunt o ploaie binefăcătoare pe praful pământului care ne împăienjeneşte privirea, împovărându-ne inimle înăsprite.”
“Iubeşte-o, iubeşte-o, iubeşte-o! Dacă te încurajează – iubeşte-o! Dacă te răneşte – iubeşte-o! Dacă-ţi sfâşie inima în bucăţi – şi cu timpul inima o să-ţi îmbătrânească şi o să se întărească şi de-aia o să te doară din ce în ce mai rău – iubeşte-o, iubeşte-o, iubeşte-o!”
“Primăvara e acea perioadă a anului când la soare e vară, iar la umbră e iarnă.”
“Nici regele care stă pe tronul lui şi ţine coroana pe cap, nu poate să scrie cu litere de tipar hârtiile sale în Parlament, fără să fi început, pe când era doar un prinţ neîncoronat, cu alfabetul.”
“Într-un cuvânt, eram prea laş ca să fac ceea ce trebuia şi prea laş ca să evit ceea ce nu se cuvenea.”
“Prin urmare, de-a lungul vieţii, cele mai rele slăbiciuni şi josnicii ale noastre sunt, de obicei, comise pentru oamenii pe care îi dispreţuim cel mai mult.”
“Nu mai pune întrebări şi atunci n-o să ţi se mai spună minciuni.”
“Toţi escrocii de pe pâmânt la un loc nu fac cât cei care se înşală singuri.”
“John Wemmick: Dacă ai o idee, du-o până la capăt, şi n-o schimba…”
“Am iubit-o împotriva raţiunii, împotriva promisiunii, împotriva păcii, împotriva speranţei, împotriva fericirii, împotriva tuturor descurajărilor ce pot exista.”
La sfârșitul secolului al XVI-lea, sub domnia capriciosului rege Carol al IX-lea, când catolicii își disputau cu protestanții puterea politică, căsătoria dintre regina Margot și un prinț protestant, Henric de Bourbon, a reprezentat o șansă pentru reconciliere.
Dar destinul a hotărât altfel și a urmat sângerosul masacru din noaptea Sfântului Bartolomeu, petrecut în anul 1572, când au fost uciși sute de protestanți.
Într-o perioadă tulbure, când intrigile de la Curte se înmulțesc la nesfârșit, regina Margot trăiește o poveste de dragoste cu tânărul La Môle, și el protestant. Viața celor doi, precum și a regelui Henric de Bourbon, este periclitată de planurile malefice pe care le urzește neîncetat Caterina de Medici.
“Cheia enigmei pe care o caută de trei mii de ani încoace toţi filozofii lumii: să nu întrebi niciodată o femeie de ce iubeşte; mulţumeşte-te să o întrebi: „Mă iubeşti?”
“Această ultimă dovadă, fără de care prietenia nu există: încrederea neţărmuită.”
“E adevărat că o femeie nu iartă niciodată altei femei că i-a luat un bărbat, chiar atunci când nu-l iubeşte.”
“Când iubeşti cu adevărat, trebuie să iubeşti până la moarte!”
“Există chei care deschid uşi pentru care nu sunt făcute.”
“Prietenia este o stea, pe când dragostea… dragostea nu este decât o lumânare. O să-mi spui că există mai multe tipuri de lumânări, şi că printre ele sunt unele mai bune; cea trandafirie e cea mai bună, dar oricât de trandafirie ar fi lumânarea, tot se topeşte, pe când steaua străluceşte mereu.”
“O, ce plăcut e să-ţi odihneşti mintea cu ajutorul inimii, nu-i aşa? Şi apoi, după nebunie, să zâmbeşti!”
“Nenorocită viaţă! Mereu lucruri neobişnuite, niciodată pământ sigur sub picioare! Când te bălăceşti în apă până la gât, când pluteşti deasupra norilor! La mijloc, niciodată!”
“Un adevărat îndrăgostit nu se simte fericit decât atunci când o vede sau o ţine la piept pe fiinţa iubită, şi suferă când ea este departe.”
“Într-o dragoste pot fi şi lucruri serioase, mai ales în dragostea unei regine.”
“Nimic nu le scapă muribunzilor din ce gândesc despre ei cei din jurul lor.”
“Şi, totuşi, nădejdea este un simţământ atât de adânc înrădăcinat în sufletul omului că, deşi nădejdea unora e o adevărată nebunie, ei continuă să nădăjduiască.”
“La moartea unui rege, oricare ar fi el, există întotdeauna unii care pierd ceva şi se tem că sub cel ce va urma la tron nu vor mai dobândi acest „ceva”.”
“Unele poveri sunt prea grele pentru a putea fi purtate de anumiţi oameni.”
“La orice femeie, chiar de rând, atunci când iubeşte, dragostea nu se împiedică în nimicuri, căci dragostea adevărată înseamnă şi ambiţie.”
“O femeie nu e cu adevărat puternică decât atunci când dragostea şi interesul se contopesc în egală măsură; şi dacă precumpăneşte doar unul din acestea, e vulnerabilă ca Ahile.”
Este istoria a două iubiri, istorie care se desfășoară paralel, contrapunctic: cea care îi unește pe Kitty și Levin în armonia vieții calme de familie, și iubirea vinovată dintre tânăra soție a bătrânului Karenin și frumosul ofițer, contele Vronski. Rareori în întreaga literatură universală a fost realizat cu atâta finețe și forță de studiu al evoluției sentimentelor – de dragoste pură, de dorință, de suferință, de gelozie, de milă, de remușcare, de obsesii, de disperare – ca cel pe care Tolstoi îl face asupra membrilor triunghiului conjugal. Viața intimă a eroilor se desfășoară pe fondul unor adânci contradicții sociale care le determină în cele din urmă soarta. Problemele sociale fundamentale își găsesc expresia în căutările lui Levin, în incercările lui de a găsi calea cea mai justa în comportare în condițiile dezvoltării capitalismului. Levin suferă la vederea ruinării nobilimii și speră într-o redresare. El se ridică împotriva tendințelor de dezvoltare capitalistă în domeniul agriculturii și luptă pentru găsirea unei limbi comune de înțelegere între mujici și moșieri, în interesul amândurora. Mersul firesc al istoriei contrazice însă teoriile lui Levin și el cade într-un profund pesimism, care-l aduce la un pas de sinucidere. Ca și în „Război și pace”, eroul își capătă liniștea sufletească în urma aflării – tot prin intermediul unui mujic – a „sensului și adevărului” vieții, care pentru el se concretizează în principiul „autodesăvârșirii” morale. Conținutului de idei îi corespunde o măiestrie artistică desăvârșită.
“Când te gândeşti la moarte, viaţa are mai puţin farmec, dar eşti mai liniştit.”
“Sunt oameni care, întâlnind un rival fericit, sunt gata să-i nege pe loc orice calitate şi să nu vadă într-însul decât cusururi; dar sunt oameni care, dimpotrivă, doresc să descopere în rivalul fericit tocmai calităţile prin care l-a învins şi numai pe acestea le caută cu o dureroasă strângere de inimă.”
“Nu poţi hrăni privighetoarea cu poveşti!”
“O prefăcătorie oarecare poate înşela pe omul extrem de deştept şi de pătrunzător, pe când copilul cel mai mărginit o descoperă îndată, din instinct, oricât de bine ar fi ascunsă prefăcătoria şi simte o repulsie faţă de ea.”
“Nu pot exista divergenţe când este vorba de sfântul adevăr.”
“Robia femeii este atât de veche, încăt, adesea, nu suntem în stare să înţelegem prăpastia legală care o desparte de noi.”
“Nici o activitate nu poate fi trainică, dacă nu se întemeiază pe interesul personal.”
“El a coborât treptele, încercând să nu se mai uite la ea, ca şi cum ea ar fi fost soarele, dar a zărit-o totuşi, asemeni soarelui, fără măcar să o privească.”
“Toată lumea noastră nu-i decât o pătură subţire de mucegai care s-a întins pe o planetă minusculă. Când mă gândesc că ideile, faptele noastre – ceea ce credeam că se poate înfăptui măreţ… nu-s decât fire de nisip!”
“Ceea ce trebuie să ne fie scump e munca prin ea însăşi, iar nu răsplata. Dacă nu cauţi decât răsplata, munca ţi se va părea grea, dar dacă iubeşti munca, vei găsi şi răsplata.”
“Dar viaţa mea acum, toată viaţa mea, indiferent de ceea ce mi se poate întâmpla, fiecare clipă a ei nu numai că nu este absurdă, cum a fost mai înainte, dar are sensul neîndoielnic al binelui, pe care eu am puterea să-l pun în ea!”
“Credinţa nu este o datorie de împlinit, ci un act de iubire.”
“Numai acele popoare au viitor, care-şi dau seama şi preţuiesc ceea ce e însemnat şi valoros în instituţiile lor, numai acele popoare pot fi numite istorice.”
“E o prostie să te laşi stăpânit de trecut, trebuie să lupţi ca să trăieşti mai bine.”
“Căsnicia este cel mai însemnat act al existenţei, cel de care depinde toată fericirea omului.”
“Acel ce n-a cunoscut decât pe soţia sa şi a iubit-o, ştie mai mult despre femei decât cel care a cunoscut o mie.”
“Mă iubeşte? Dar poate el oare să iubească? Dacă n-ar fi auzit că există dragoste, n-ar fi întrebuinţat niciodată acest cuvânt. El nici nu ştie ce-i dragostea.”
Acțiunea romanului Pe aripile vântului are loc în Clayton County, Georgia și Atlanta, Statele Unite ale Americii în timpul Războiului Civil American (1861–1865) și al Epocii de reconstrucție (1865–1877) care urmează. Romanul se desfășoară în atmosfera creată de rebeliunea celor șapte state din sud, printre care și Georgia, care declară secesiunea de Statele Unite („Uniunea”) și formează Confederația Statelor Americii („Confederația”), după ce Abraham Lincoln a fost ales președinte fără votul a zece state sudiste în care sclavagismul era legal. Astfel a început disputa ce avea să decidă soarta sclavilor de origine africană care reprezentau mâna de lucru pe plantațiile de bumbac din sudul Americii și în același timp ar fi putut deveni o sursă de salariați ieftini în fabricile din nord. Povestea începe în aprilie 1861 la „Tara”, plantația familiei O’Hara, o familie de emigranți irlandezi prosperi. Scarlett O’Hara, fata cea mare a lui Gerald și Ellen O’Hara, la cei 16 ani ai săi, „nu era frumoasă”, dar avea un farmec aparte care o făcea să fie irezistibilă în ochii bărbaților, mai ales atunci când își propunea acest lucru. Mai era doar o zi până la izbucnirea războiului.
Autoarea ne introduce treptat în farmecul Sudului american de altădată cu istoria și tradițiile sale, făcând o scurtă descriere a fiecăruia dintre personajele principale ce îmbină diversele trăsături de caracter moștenite de la înaintași: stilul și rafinamentul francez, politețea impecabilă engleză, impetuozitatea și încăpățânarea irlandeză.
Scarlett află că unul dintre curtezanii săi, Ashley Wilkes, se va logodi curând cu verișoara lui, Melanie Hamilton. Această veste o rănește profund și decide ca a doua zi, la picnicul organizat de familia Wilkes la „Doisprezece Stejari”, să îi mărturisească lui Ashley dragostea sa pentru el, convinsă că este doar o neînțelegere la mijloc. Ashley recunoaște că este sensibil la farmecul lui Scarlett, dar o respinge politicos conștient fiind că nu vor putea face niciodată un cuplu fericit datorită personalităților lor atât de diferite. Scarlett se înfurie în urma reacției lui Ashley și are o izbucnire de nervi în bibliotecă, în timp ce restul domnișoarelor își fac conform obiceiului siesta într-o altă aripa a casei. După plecarea lui Ashley, dă peste Rhett Butler, un om cu o reputație îndoielnica. Rhett este singur în bibliotecă în momentul în care are loc discuția dintre Scarlett și Ashley, însă cei doi nu își dau seama de prezența lui. Rhett o aplaudă amuzat pe Scarlett pentru nonconformismul și lipsa de bune maniere pe care aceasta le afișează în dialogul cu iubitul său. Înfuriată si umilită, Scarlett îi declară lui Rhett „Nu meriți nici să îi lustruiești cizmele lui Ashley!”
Imediat după aceea află că a fost declarat război și bărbații sunt nerăbdători să se înscrie. Hotărâtă să se răzbune pe Ashley, pentru că o respinsese, Scarlett acceptă cererea de căsătorie a fratelui lui Melanie, Charles Hamilton. Două săptămâni mai târziu se căsătoresc, după care Charles pleacă pe front, unde moare de rujeolă, la două luni după începerea războiului. Văduvă la numai șaisprezece ani,ea este constrânsă de tradiție să se îmbrace în negru și să nu vorbească cu tineri, ca atare Scarlett este foarte deprimată.
Melanie, care stă în Atlanta cu mătușa Pittypat, o invită pe Scarlett să locuiască cu ele. În Atlanta, Scarlett își redobândește treptat energia și se implică în munca la spitalul unde sunt îngrijiți răniții de război și în alte acțiuni de benevolat organizate în sprijinul armatei confederate. Scarlett îl intâlnește din nou pe Rhett Butler la o serată dansantă organizată pentru strângerea de fonduri în sprijinul Confederației. Rhett crede ca războiul este o cauză pierdută, dar afacerile lui au profituri uriașe de pe urma acestuia. În cadrul seratei, bărbații trebuie să liciteze pentru a putea dansa cu o doamna sau domnișoara, iar Rhett decide să liciteze „o sută cincizeci de dolari – în aur” pentru un dans cu Scarlett. Toată lumea este contrariată de alegerea lui deoarece Scarlett este văduvă, iar eticheta nu permite acest lucru. Melanie intervine pentru a-i lua apărarea lui Rhett subliniind generozitatea acestuia și sprijinul considerabil adus în acest fel Confederației, cauză pentru care luptă și soțul ei Ashley.
De Crăciun (1863), Ashley vine în permisie pentru a-și vedea soția. După câteva luni Atlanta este asediată (septembrie 1864), iar populația este din ce în ce mai speriată, în timp ce sute de soldați răniți își fac apariția pe străzile orașului, mulți dintre ei murind sub ochii neputincioși ai medicilor și infirmierelor. Melanie este însărcinată dar nu poate apela la niciun medic pentru a o asista la naștere, toți fiind ocupați cu îngrijirea răniților. În acest haos general, Scarlett, rămasă fără niciun suport, tânjește după Tara și după prezența mamei ei căreia îi duce lipsa în aceste momente grele. Într-un final, armata confederată este nevoită să arunce în aer depozitele de muniții din Atlanta și abandonează orașul în mâinile armatei unioniste.
Melanie naște un băiețel al cărui nume este Beauregard, după care Scarlett decide să se refugieze la Tara cu orice preț. Apeleaza la Rhett, pe care îl imploră să îi ducă pe ea, Wade, Melanie, Beau și Prissy la Tara. Rhett este amuzat de această idee riscantă, dar reușește să facă rost de o căruță veche și de un cal bătrân cu care pornesc cu toții în urma armatei confederate care se retrage din Atlanta.
În drum spre Tara, Rhett se răzgândește și pleacă pe front, lăsând-o singură pe Scarlett. Aceasta ajunge într-un sfârșit acasă, dar realizează repede cât de mult s-au schimbat lucrurile: tatăl ei, Gerald, și-a pierdut mințile, mama ei a murit, surorile ei sunt bolnave de febră tifoidă, iar sclavii au dispărut. La trecerea lor yankeii au ars tot bumbacul și nu mai e nici un pic de mâncare în casă.
Scarlett decide să nu se dea bătută și începe lupta istovitoare pentru asigurarea zilei de mâine pentru ea și toți cei aflați în grija ei. Decide să cultive pământul pentru a avea cu ce să îi hrănească. În tot acest timp sunt frecvente atacurile yankeilor care jefuiesc și dau foc plantațiilor. Zilnic, soldați obosiți ai armatei confederate se opresc la Tara pentru un pic de mâncare și odihnă în drumul lor spre casa. Într-un târziu, apare și Ashley Wilkes, istovit și distrus sufletește de războiul care tocmai se terminase. Viața la Tara pare să reintre treptat în normal până într-o buna zi când mărirea bruscă a impozitului le amenință din nou siguranța zilei de mâine.
Scarlett cunoaște o singură persoană care are suficienți bani pentru a o putea ajuta să plătească impozitul: Rhett Butler. Pleacă la Atlanta pentru a-l găsi, dar află cu stupoare că Rhett este închis. Plecând de la închisoarea unde îl vizitase pe Rhett în speranța că ar putea totuși să obțină niște bani de la el, Scarlett îl întâlnește pe Frank Kennedy, logodnicul surorii sale Suellen, care are un mic magazin în Atlanta. Realizează imediat că și Frank are bani, deci decide pe loc să îl convingă că Suellen s-a răzgândit în privința măritișului cu el. În mai puțin de două săptămâni Scarlett reușește să îl cucerească și să îl determine să se căsătorească cu ea. Dorind să o vadă pe soția lui fericită, Frank îi dă imediat banii necesari să plătească impozitul la Tara.
La un moment dat, în timp ce Frank este nevoit să stea la pat din cauza unei răceli, Scarlett aruncă o privire în registrele contabile ale magazinului și descoperă cu uimire cât de multă lume cumpără pe datorie de la magazinul soțului ei. Îngrozită de perspectiva lipsei de bani și de impozitele tot mai mari, decide să preia controlul afacerii. De asemenea, face un împrumut la Rhett pentru a cumpăra un gater și se ocupă personal de comerțul cu cherestea, atrăgându-și astfel dezaprobarea majorității cetățenilor onorabili din Atlanta. Spre marea bucurie a lui Frank, află curând că este gravidă, lucru care o face să își întrerupă activitatea pentru o perioadă. Îl determină pe Ashley să vină în Atlanta ca să preia conducerea gaterului și totodată pentru a-l avea din nou aproape de ea. La insistența lui Melanie, Ashley acceptă. Melanie devine în curând arbitrul și sufletul societății aristocrate din Atlanta iar Scarlett dă naștere unei fetițe căreia îi pune numele Ella Lorena, în amintirea mamei sale.
În Georgia este decretată legea marțială din cauza numeroaselor atacuri și crime comise în haosul lăsat de război și în plin proces de destrămare a unei lumi și înlocuire a ei cu noile valori aduse din nord. Scarlett are întotdeauna la ea pistolul lui Frank deoarece drumul către gater trece prin zone ale orașului cu o rată mare de criminalitate. Într-o seară, în drum spre casă, Scarlett este acostată de doi bărbați care încearcă să o atace, dar reușește în cele din urmă să scape cu ajutorul lui Big Sam, unul dintre foștii sclavi de la Tara. Frank încearcă să își răzbune soția participând la un raid al Ku Klux Klan-ului, în urma căruia este împușcat mortal. Scarlett este astfel văduva pentru a doua oară.
Cuprinsă de teamă și de remușcări, Scarlett i se confesează lui Rhett. Acesta profită de ocazie și o cere in căsătorie , spunându-i că „și-a dorit întotdeauna să o aibă, într-un fel sau altul”. Scarlett îi declară însă că nu îl iubește și că nu vrea să se recăsătorească. Cu toate acestea, în urma unui sărut pasional al lui Rhett și în același timp atrasă de siguranța pe care i-o oferă noua căsătorie, acceptă să se mărite cu el. Peste un an, Scarlett și Rhett își anunță logodna.
Vestea viitoarei căsătorii se răspândește rapid în oraș. Domnul și doamna Butler își petrec luna de miere în New Orleans, cheltuind nebunește. La întoarcerea în Atlanta, cuplul se mută într-un apartament de lux al unui hotel central din Atlanta așteptând terminarea construcției noii lor case. Scarlett își dorește o casă modernă , asemănătoare celei văzute într-o revistă, cu tapet roșu, covoare groase roșii și mobilă neagra de nuc. Rhett considera stilul oribil, dar acceptă pentru a-i face plăcere lui Scarlett. La scurt timp după ce familia Butler se mută în noua casă, Scarlett îl anunță furioasă că vor avea un copil, pe care ea personal nu și-l dorește. Wade are șapte ani în 1869 când vine pe lume sora lui, Eugenie Victoria, care poartă numele a doua regine. Are ochi albaștri ca Gerald O’Hara si Melanie o poreclește „Bonnie Blue” , făcând referire la steagul Bonnie Blue al Confederației.
Când Scarlett se reface după naștere, revine la gater unde se întâlnește cu Ashley, pe care îl găsește singur în birou. În timpul conversației, ajunge la concluzia că Ashley o mai iubește și că ar putea fi gelos pe Rhett, ceea ce îi dă din nou speranțe. Revenind acasă, Scarlett îl anunță pe Rhett că nu mai vrea să aibă alți copii. Din acel moment, Scarlett și Rhett au dormitoare separate iar Bonnie doarme într-un pătuț lângă patul lui Rhett, cu lumina aprinsă, fiindcă îi este teamă de întuneric. Rhett își îndreaptă toată dragostea și energia către Bonnie, se ocupă de educația ei, o răsfață și își schimbă până și obiceiurile pentru a nu-i afecta mai târziu reputația fetitei.
Melanie organizează o petrecere surpriză cu ocazia zilei de naștere a lui Ashley. Scarlett merge la gater pentru a-l reține acolo până la începerea petrecerii, o rară oportunitate pentru ea de a fi singură cu Ashley. În momentul în care îl vede, are brusc senzația că s-a întors în timp și are din nou șaisprezece ani, iar Ashley remarcă de asemenea cât de frumoasă a rămas in pofida încercărilor prin care a trecut. Își amintesc apoi cu nostalgie de trecutul și de lumea lor apusă și ochii lui Scarlett se umplu de lacrimi iar Ashley o strânge în brațe ca pe un copil ca să o consoleze. În acel moment, ușa se deschide și apare India Wilkes, sora lui Ashley care nu pierde ocazia să înceapă să răspândească zvonuri de adulter încă înainte de începerea petrecerii, zvonuri care ajung bineînțeles și la urechile lui Rhett și Melanie. Cu distincția sa desăvârșită, Melanie refuză sa asculte orice bârfă legata de cumnata sa căreia îi datorează atât de mult și îi cere Indiei Wilkes, să părăsească casa, cu riscul unei rupturi în familie.
Rhett vine acasă mai beat ca niciodată și o invită pe Scarlett să bea împreună cu el. Dorind să își ascundă teama pe care i-o generează starea lui, Scarlett acceptă să bea un pahar și încearcă apoi să se retragă repede în camera ei. Rhett o oprește și îi mărturisește că este gelos pe Ashley acuzând-o pe Scarlett că visează cu ochii deschiși în privința dragostei ei pentru Ashley. Îi spune de asemenea că ar fi putut sa fi fericiți împreună, „pentru că el o iubește așa cum este ea în realitate”. După aceea, o duce în brațe în dormitor unde petrec o noapte de dragoste.
A doua zi Rhett pleacă din Atlanta cu Bonnie și Prissy și revine doar peste trei luni. Scarlett îi simte lipsa și este nesigură de iubirea lui, conștientă fiind că declarația sa fusese făcută la beție. Afla de asemenea că a rămas însărcinată din nou.
Când Rhett se întoarce acasă și află că aceasta e însărcinată, o întreabă, sarcastic, dacă e copilul lui Ashley și remarcă că cu puțin noroc o să piardă sarcina. Rănită și jignită, aceasta se repede la el, dar Rhett se dă la o parte și ea alunecă și cade pe scări, rupându-și niște coaste și pierzând copilul. Rhett e cuprins de remușcări, crezând că a omorât-o, și se duce la Melanie, căreia îi mărturisește că e gelos și că o iubește cu adevărat pe Scarlett. Aceasta pleacă la Tara, ca să se refacă, luându-i pe Wade și Ella cu ea. Când se întoarce, îi vinde afacerea lui Ashley. Atitudinea lui Rhett se schimbă perceptibil, el fiind mult mai politicos, amabil și aparent neinteresat.
În 1873, Bonnie are patru ani. Tatăl ei îi cumpără un ponei, pe care aceasta îl numește „Domnul Butler”. O învață să călărească, apoi plătește un băiat să învețe poneiul să sară. Bonnie începe să petreacă foarte mult timp, sărind peste obstacole, și, într-o zi, reușește să îl convingă pe tatăl ei să ridice bara mai sus. Pregătindu-se să sară, aceasta strigă „Mamă, privește-mă cum o iau pe asta!”, repetând cuvintele spuse de bunicul ei înainte de moarte. Scarlett încearcă fără succes să o oprească, dar aceasta sare, poneiul se împiedică și Bonnie cade din șa și moare.
În zilele și lunile care urmează, Rhett este în permanență beat și neconsolat, dar Scarlett, care suferă la fel de mult ca el, reușește totuși să își înfrangă durerea mai bine. Nu mult după aceea intervine moartea neașteptată a lui Melanie, care îl determină pe Rhett să părăsească Atlanta și să rătăcească în lume în căutarea liniștii și demnității senine a Sudului de altădată. În același timp , Scarlett realizează că nu îl mai iubește pe Ashley de mult timp și că este îndrăgostită de fapt de Rhett. Descoperă cu durere că acesta a plecat, dar potrivit caracterului său își propune să nu abandoneze speranța și să îl recucerească. În final decide să plece la Tara pentru a-și recăpăta energia și se consolează ca întotdeauna la gândul că: „E și mâine o zi”.
“Nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc, spunându-mi că vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart; şi prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg, decât să-l am înaintea mea şi să-i văd crăpăturile, tot restul vieţii mele.”
“Te-ai gândit vreodată că şi cea mai puternică dragoste poate să se sfârşească?”
“O să mă gândesc la asta mâine, la Tara. O să fiu mai liniştită atunci. Mâine voi face un plan ca să-l aduc înapoi. La urma urmelor, e şi mâine o zi.”
“Bunica Fontaine: Nimic în lumea asta nu ne poate distruge, dar ne putem distruge singuri tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem – şi gândindu-ne tot timpul la ele.”
“Scarlett O’Hara: Nu-i plac lucrurile care îl tulbură… ca mine, de pilda… mă iubea, dar îi era teamă să se însoare cu mine, ca nu cumva să-i tulbur modul lui de a gândi şi de a trăi…”
“Scarlett: Aveam dreptate când am spus că nu vreau să privesc înapoi. Te doare prea mult, ţi se sfâşie inima şi nu mai poţi după aceea decât să priveşti înapoi. Acesta e defectul lui Ashley. Nu poate privi înainte. Nu poate vedea prezentul, se teme de viitor aşa că se uită înapoi.”
“Nu poate exista fericire decât în unirea dintre două fiinţe asemănătoare.”
“Erau toate frumoase, cu acea frumuseţe orbitoare care transfigurează chiar pe cea mai urâtă dintre femei, atunci când un bărbat o iubeşte şi o apără şi ea îi răspunde cu o dragoste însuţită.”
“Te-am iubit atât cât un bărbat poate iubi o femeie!”
“Ce senzaţie de singurătate… şi până acum nu se simţise niciodată singură, nici sufleteşte, nici trupeşte… la început, încerca să-şi înăbuşe gândurile, dar sinceritatea aspră care era la baza firii ei o împiedica…”
“Poţi să le spui prea curioşilor tăi prieteni că, dacă o să mă însor vreodată, o voi face pentru că n-am putut avea altfel pe femeia pe care o doream. Şi până acum n-am dorit încă o femeie atât de mult ca să mă însor cu ea.”
“Ca să-l interesezi pe un bărbat şi să-i reţii interesul, trebuie să-i vorbeşti despre el însuşi şi, pe urmă, treptat să aduci vorba despre tine… şi pe urmă numai şi numai despre tine…”
“Rhett Butler: Oare apele oceanului vor putea spăla vreodată sângele de pe mâna mea?”
“Scarlett O’Hara: Nu trebuie să mă vait; nu trebuie să cerşesc. Nu trebuie să fac nimic ce i-ar putea trezi dispreţul. Trebuie să mă respecte… chiar dacă nu mă mai iubeşte.”
“Ar fi vrut să se roage, dar nu-şi putea ridica ochii spre Cer. Ar fi vrut să plângă, dar lacrimile nu veneau. Îşi simţea pieptul plin de lacrimi fierbinţi care o ardeau, dar care nu voiau să curgă.”
“Nimeni nu poate merge mai departe împovărat de amintiri dureroase!”
Singur pe lume este povestea unui orfan, micul Rémi, care trăiește în casa unei femei, tușa Barberin. Soțul acesteia, zidarul Jerome, suferă un accident grav fiind astfel nevoit să îl închirieze pe copil unui proprietar de circ, Vitalis, care dădea mici reprezentații alături de un cățel, Capi, care-i conduce pe Dolce și Zerbino, alți căței artiști și pe Inimioară , o maimuță dresată. Romanul se termină în momentul în care Rémi reușește să-și regăsească, cu ajutorul lui Mattia, familia.
“Dacă trăieşti prezentul, repari trecutul şi câştigi viitorul.”
“Puţine lucruri se pot obţine cu brutalitate, în timp ce cu blândeţea obţii foarte mult, dacă nu, chiar totul.”
“Cu atenţie şi cu ascultare ajungi să faci orice.”
“Cei ce învaţă pe alţii se învaţă şi pe ei în acelaşi timp.”
“În timp ce scriam această carte, mă gândeam tot timpul la tine, copila mea, şi numele tău îmi venea în fiecare clipă pe buze. O să-i placă lui Lucie? O va interesa pe Lucie?…”
“Sunt momente în care inima vede mai bine şi mai departe decât ochii cei mai ageri.”
“Mâine sau poate peste câteva zile, vei ştii foarte bine ce ai de făcut. Atunci va trebui să-ţi aduci aminte ce-ai simţit acum şi să te prefaci că simţi ceea ce sigur n-o să mai simţi.”
“Ce suntem noi? Artişti, nu-i asa? Comedianţi care, doar prin aspectul lor, trebuie să provoace curiozitatea. Crezi că, dacă ne vom duce în piaţa publică îmbrăcaţi ca nişte burghezi sau ţărani, i-am putea face pe oameni să ne privească şi să se apropie de noi? Nu, nu-i aşa? Aş vrea să înveţi că în viaţă, aparenţa este câteodată hotărâtoare; este neplăcut, dar asta este…”
“Inteligenţa nu este cu adevărat apreciată decât prin comparaţie.”
“Eşti tot ceea ce eşti şi vrei să fii, eşti toţi oamenii care te-au ajutat şi care nu, eşti toţi cei pe care i-ai întâlnit şi îi vei întâlni, eşti profesorul care te-a picat şi profesoara care ţi-a dat curaj.”
“Frica paralizează inteligenţa.”
“Cât de sărac este graiul buzelor faţă de cel al ochilor. Cât de reci şi goale sunt cuvintele în comparaţie cu ochii.”
Domnul Earnshaw, tatăl lui Catherine, este un om bogat și bun care stăpânește conacul Wuthering Heights („La răscruce de vânturi”). Catherine are un frate pe nume Hindley. Domnul Earnshaw aduce un copil murdar acasă, cu care Catherine se înțelege bine încă din primele clipe. Fratele ei, Hindley, dimpotrivă, nu dorește prietenia copilului. Când tatăl lui Catherine moare, Hindley moștenește averea și devine brutal și rău cu sora lui. Îl chinuiește pe Heathcliff, acesta declarându-i răzbunare. După ce pleacă de acasă, Heathcliff devine bogat și moștenește o altă casă, Thrushcross Grange. Catherine e prinsă într-o furtună și se adăpostește în casa vecină, unde îl găsește pe Edgar Linton, unul din vecinii ei. Acesta se îndrăgostește de ea, urmând să se căsătorească cu ea. Heathcliff devine și mai rece față de ea. Heathcliff se însoară cu sora lui Edgar, Issabela. Aceasta vine în casa lui, rămâne însărcinată și naște un copil. La fel se întâmplă și cu Catherine. La nașterea fiicei sale, Catherine moare. Copii lor se îndrăgostesc unii de alții. Băiatul lui Heatcliff moare, iar fiica Catherinei se îndrăgostește de unul din nepoții lui Heathcliff, Hareton. La scurt timp moare și Heathcliff, în circumstanțe ciudate. Cei doi, Catherine și Heathcliff, rămân uniți pe veci abia după moarte.
“De aici poţi vedea deosebirea dintre sentimentele noastre: dacă el ar fi fost în locul meu, şi eu în al lui, cu toate că-l urăsc cu o ură care mi-a înveninat viaţa, niciodată n-aş fi ridicat mâna împotriva lui. Mă poţi privi cu neîncredere dacă-ţi place! Eu nu i-aş fi interzis niciodată s-o vadă, atâta vreme cât ea ar fi dorit acest lucru. Dar în clipa în care nu i-ar mai fi păsat de el, i-aş fi smuls inima lui Linton şi i-aş fi băut sângele! Până atunci însă – şi, dacă nu mă crezi, nu mă cunoşti – până atunci aş fi murit încetul cu încetul, fără să mă fi atins măcar de un fir de păr din capul lui!”
“Catherine Earnshaw, fie să nu ai odihnă câtă vreme trăiesc. Spui că te-am ucis; atunci bantuieste-mă. Victimele îşi bântuie ucigaşii. Cred, ştiu că fantomele rătăcesc pe pământ. Fii cu mine întotdeauna, ia orice formă, înnebuneşte-mă. Numai nu mă părăsi în abis, unde nu te pot găsi! Ah, Doamne! Este de nerostit! Nu pot trăi fără viaţa mea! Nu pot trăi fără sufletul meu!””
“Singura mea raùiune de a tri este el. De-ar fi să dispară tot şi să rămână el, aş continua să trăiesc, iar dacă ar rămâne restul şi el ar pieri, atunci tot universul mi-ar deveni străin. N-aş mai face parte din el.”
“Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă.”
“Iubesc pămânutul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.”
“Poţi să mă chinuieşti până la moarte, dacă-ţi face plăcere, dar te rog, după ce mi-ai dărâmat palatul, nu-mi ridica o colibă, oferindu-mi-o drept locuinţă şi admirându-ţi mărinimia.”
“Un strain e un strain, fie el bogat ori sarac, si mie nu-mi convine sa-l las singur intr-un loc unde nu-l pot supraveghea.”
“Da, a murit, i-am răspuns şi mi-am oprit suspinele, apoi mi-am şters lacrimile de pe faţă. S-a dus în rai, sper, acolo unde şi noi o să ajungem, într-o bună zi, de-avem grijă să lăsăm cele rele deoparte şi să alegem calea cea bună!”
“Îmi mai pot însă aduce aminte cât de mult l-am iubit, şi-mi mai pot încă închipui, dar vag de tot, că l-aş putea iubi din nou, dacă… dar nu, nu!”
“Relicvele morţilor sunt preţioase, dacă în timpul vieţii ţi-au fost dragi.”
“El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt întotdeauna o plăcere pentru mine insămi, ci ca propria mea fiinţă.”
“Am s-o ţin din nou în braţe. Şi dacă-i rece, am să-mi zic că-i vântul din nord care pe mine mă îngheaţă; şi dacă nu se mişcă, am să-mi zic că-i adormită.”
“Niciodată nu mi-am destăinuit iubirea prin viu grai, dar dacă privirile pot vorbi, atunci şi cel mai idiot dintre idioţi ar fi putut ghici că eram îndrăgostita de el până peste cap.”
“Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi nu ar rămâne decât el, tot aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa.”
“Eternitatea în care intră cei duşi de pe lume, e viaţa fără margini, iubire fără sfârşit şi fericire deplină.”
“M-ai lăsat atât de multă vreme singură să lupt împotriva morţii, încât nu simt şi nu văd decât moarte! Mă simt ca şi moartă!”
“Nu ştiu din ce-s făcute sufletele, dar al meu şi-al lui sunt la fel, în vreme ce el e la fel de diferit de mine ca razele lunii de fulger, ca gheaţa de foc.”
“Am zăbovit printre ele, sub cerul acela binevoitor, dulce, senin; am urmărit fluturii ce zburau printre ierburi şi clopoţei, am ascultat vântul suav ce adia prin iarbă, şi m-am întrebat: Cum a putut crede cineva vreodată că cei ce odihnesc în pacea pământului ar putea avea un somn tulburat?!”
Laleaua neagră, publicat în 1850, este un roman istoric a cărui acţiune se petrece la sfârşitul secolului al XVII-lea, surprinzând evenimentele prin care Wilhelm de Orania preia puterea în Olanda, pe fondul masacrului fraţilor Johan şi Cornelius de Witt, acuzaţi de înţelegeri secrete cu Franţa. În acest timp, departe de tumultul politic, tânărul Cornelius van Baërle, finul lui Cornelius de Witt, se dedică pasiunii cultivării de lalele, încercând să creeze o lalea neagră, pentru care Societatea Horticolă din Haarlem oferă un premiu de o sută de mii de florini.
Văzându-l aproape izbutind acest lucru, vecinul său, din invidie şi avariţie, îl denunţă drept complice al lui Cornelius de Witt. Acuzat de înaltă trădare, van Baërle ajunge astfel la temniţă. Singura lui consolare este Roza, frumoasa fiică a temnicerului, care îl ajută să născocească un plan pentru a-şi creşte laleaua în secret.
“Omul primeşte întotdeauna prea mult de la soartă ca să fie fericit şi destul ca să nu fie.”
“Chiar şi casele regale pornesc uneori din coliba tăietorilor de lemne sau din bordeiul pescarului.”
“Cornelius de Witt: Intenţia înlocuieşte câteodată fapta.”
“Se întâmplă destul de rar ca la un moment dat să se găsească la îndemâna lui Dumnezeu un om care să înfăptuiască o acţiune măreaţă, dar când un aemenea eveniment fericit are loc, istoria reţine numaidecât numele omului ales şi îl impune posterităţii.”
Romanul a fost inspirat de un episod din viața lui Alexandre Dumas fiul – dragostea lui pentru Marie Duplessis, o curtezană.
Acțiunea romanului, o tragedie, are loc la Paris: tânărul Armand Duval s-a îndrăgostit de curtezana Marguerite Gautier. Singurele flori acceptate de Marguerite sunt cameliile. La început dragostea tânărului Armand nu este împărtășită de Marguerite, dar cu timpul se va îndrăgosti și ea de Armand. Acesta îi cere să renunțe să mai primească clienți. Când tatăl lui Armand află de iubita fiului său, încearcă prin toate mijloacele să-i despartă pe cei doi îndrăgostiți. Văzând că fiul său nu acceptă sfaturile sale, tatăl lui Armand caută în taină să o convingă pe Marguerite că relația lor de dragoste nu are perspective de viitor, și încearcă s-o înduplece să nu distrugă cariera lui Armand. Marguerite acceptă cerințele lui Duval tatăl și se întoarce la viața de curtezană. Armand este indignat de hotărârea luată de Marguerite.
Între timp, sănătatea Margueritei, care suferea de tuberculoză, se înrăutățește. Pe patul de moarte, ea dezvăluie adevăratul motiv pentru care ea a devenit din nou curtezană, cu alte cuvinte ea îi spune lui Armand de vizita tatălui lui.
“Copilul e mic, dar în el e cuprins omul; creierul e strâmt, dar el adăposteşte gândirea; ochiul nu este decât un punct, dar el cuprinde în privirea sa orizontul.”
“Femeii căreia educaţia nu i-a arătat ce înseamnă binele, Dumnezeu aproape întotdeauna îi deschide două cărări ce o duc spre tărâmul binelui; aceste cărări sunt durerea şi iubirea. Amândouă sunt spinoase; acelea care o apucă pe această cale îşi sângerează picioarele, îşi rănesc mâinile, dar îşi lasă, în acelaşi timp, în mărăcinii de pe drum gătelile viciului şi ajung la capătul lui în acea stare de goliciune de care nu te ruşinezi în faţa Domnului.”
“Să pui stăpânire pe o inimă neobişnuită cu atacurile, înseamnă să intri într-un oraş deschis şi fără pază.”
“Viaţa îşi are farmecul ei, depinde numai cu ce ochi o priveşti.”
“Într-o carte a lui Alphonse Karr, intitulată Am Rauchen, un personaj urmăreşte într-o seară, o femeie foarte elegantă de a cărei frumuseţe se înamorase la prima vedere. Se simte în stare de a face orice, de a cuceri orice, de a se lansa în orice, numai pentru a săruta mâna acelei fete. Abia de îndrăzneşte să privească glezna cochetă care se ivea de sub rochia uşor ridicată în mână, pentru a nu se murdări la atingerea cu trotuarul. În timp ce el visa la tot ce ar fi în stare să facă pentru a poseda această femeie, ea se opreşte la colţul unei străzi şi-l întreabă dacă nu vrea să urce în apartamentul ei. Bărbatul întoarce capul, traversează pe celălalt trotuar şi se duce acasă copleşit de mâhnire.”
“Ce sublimă naivitate e iubirea!”
“Copilul este mic, dar în el e cuprins omul; creierul este mic, dar el adăposteşte gândirea; ochiul nu este decât un punct, dar el cuprinde cu privirea întreg orizontul.”
“Sărmane creaturi! Dacă e o greşeală a le iubi, e bine cel puţin a le compătimi. Compătimiţi pe orbul care nu a văzut niciodată lumina zilei, pe surdul care nu a auzit niciodată acordurile naturii, pe mutul care nu a putut niciodată să-şi exprime prin viu grai gândurile, şi, sub un fals pretext al pudorii, nu compătimiţi această orbire a lumii, această surzenie a sufletului, acest mutism al conştiintei care duc la nebunie pe nefericita îndurerată şi care, fără voia ei, o fac incapabilă să vadă binele, să audă vocea Domnului şi să rostească limba curată a dragostei şi credinţei.”
“Mult rău trebuie să fi săvârşit înainte de a naşte, or, fără îndoială că ne vom bucura de o mare fericire după moarte, dacă Dumnezeu ne lasă să pătimim atâta în această viaţă, să răbdăm toate chinurile ispăşirii şi toate suferinţele unui dureros şir de încercări.”
“E întodeauna greu să alini o durere pe care nu o cunoşti.”
“Nu te vei întoarce, deci, înainte de moartea mea? Mi se pare că dacă ai veni, m-aş vindeca… Dar la ce bun să mă vindec?…”
“Oricât de mult ai iubi o femeie, oricâtă încredere ai avea în ea, oricare ar fi siguranţa în viitor pe care ţi-o dă trecutul ei, eşti întotdeauna mai mult sau mai puţin gelos. Dacă ai fi îndrăgostit, cu adevărat îndrăgostit, desigur că ai resimţi această nevoie de a izola de restul lumii fiinţa în a cărei inimă ai vrea sa fii numai tu.”
“Iubirea adevărată te face totdeauna mai bun, oricare ar fi femeia care o inspiră.”
“Adeseori te bucuri nespus de o copilărie şi găsesc că e o adevărată răutate să destrami o asemenea bucurie; pe când lăsând-o să dăinuiască, îl faci şi mai fericit pe cel care se bucură de ea.”
“Spunându-ţi păsurile, îţi alini suferinţa.”
“Oricât ar fi de indiferentă la ceea ce o înconjoară, femeia iubită îşi pierde din parfumul şi din armonia ei în contact cu oamenii şi cu lucrurile.”
Rafal Wilczur este protagonistul acestei opere, care se întinde pe 2 volume. Este cel mai bun medic de la cea mai bună clinică din Varșovia, fiind admirat și invidiat de toți colegii lui de breaslă. Are o soție și o fiică pe care le iubește foarte mult,dar din cauza faptului că este dedicat trup și suflet meseriei sale, le neglijează pe acestea. Într-o zi, când el ajunge acasă încărcat de cadouri pentru ele, găsește un bilet lăsat de consoarta lui în care îi spune că nu îl mai iubește și că îl părăsește,luând fetița lor cu ea. Cuprins de disperare și tristețe le caută în toată capitala, dar nu le găsește, ajungând într-un bar pentru a uita de amarul sau prin intermediul consumului de alcool. Acolo este tâlhărit și bătut,în urma acestui lucru el căpătând amnezie.
Uită cine este și își caută de muncă cu ziua, ajungând într-un sătuc din vestul Poloniei,sub numele de Antoni Koshiba,fiind primit în casa morarului Prokop Mielnik, despre care se spunea ca e blestemat,deoarece toți copii săi au murit, iar unicul său fiu avea o problemă la un picior, ceea ce nu îi permitea să meargă. Antoni își dă seama că poate să-l ajute și îl operează cu instrumente improvizate și cu leacuri făcute din ierburi. Nu își dă seama cum de are cunoștințe chirurgicale,dar fiul lui Prokop se face bine și se duce vestea în sat și mulți oameni bolnavi apelează la ”vraciul” de la casa morarului, acesta ajutându-i pe gratis.
Între timp, fosta soție a profesorului, Beata și fiica,Marysia, își văd de viața lor, fata rămânând orfană. Ea este dată în grija unei femei cu o prăvălie din acest sat. Antoni și Marysia nu se recunosc unul pe celălalt ,dar se înfiripă o strânsă legătură între ei, ea fiind încântată de vorbele bune pe care i le aduce vraciul. Mai are loc o poveste de iubire între Marysia și un băiat bogat, dintr-o familie de nobili,el numindu-se Leszek Czynski. După ce o cere în căsătorie, cei doi suferă un accident de motocicletă. Czynski vrea să se sinucidă după ce află de la doctorul satului că nu se mai poate face nimic pentru logodnica lui. Wilczur fură trusa chirurgicală a doctorului și o salvează pe Marysia, dar se afla de acest furt și profesorul ajunge în închisoare.
“Ce crimă e! Are omul dreptul să-şi smulgă din piept cel mai bun, cel mai nobil şi cel mai frumos sentiment? Cine ştie, poate singurul sentiment care ne justifică existenţa, care reprezintă bogaţia sufletului nostru? Să-l calci în picioare, să-l distrugi, să te lepezi de el? În numele cărei raţiuni? Ca să obţii preţuirea oamenilor? Ce prostie! Să renunţi pentru alţii la tine, să renunţi la ce-i mai important în tine, la propria-ţi fericire?!”
“Nu e greu să fii cineva, e greu să fii un nimeni.”
“Dacă vrei să câştigi dragostea cuiva, oferă-i dragostea ta.”
“Ce este binele, dacă nu înţelepciune? Viaţa devine un paradox. Atunci poate înţelept e şi faptul că tu trăieşti pentru a aduce fericire altora.”
“În lume nu se pierde nimic. Aşa-i legea. Nimic nu se pierde. Cum e şi cu grebla. Calci pe ea şi când nici nu te aştepţi, grebla se ridică şi buf cu coada în frunte… Aşa-i legea.”
Story in my live 