Go go squid, Recap

Go go squid episode 24 – Recap

A farewell banquet for the brothers became a banquet between Han Shangyan and Tong Nian. What Tong Nian did to Han Shangyan was both angry and sad, but he couldn’t hate it. When Tong Nian ran out of the hotel crying all the way, Yaya, who had taken care of her idol, was even more worried about the girl Tong Nian, so she immediately talked to her idol and chased after Tong Nian to enlighten her. Han Shangyan walked out of the hotel slowly, and while waiting for his brother Mi Shaofei to feel comfortable, he began to call on behalf of the driver.

In the car next to the Hanshangyan, Tong Nian and Yaya, two girls complaining about the Hanshangyan together, made Tong Nian feel more comfortable and began to worry about the two guys who were drinking too much. Therefore, the two wanted to wait for Shangyan and Xiaomi to come out, and then left. But when Tong Nian saw Han Shangyan, he couldn’t move away. Even if he was so angry that he was crying, and he fell down, Tong Nian still sat down in the back seat after Yaya said, with Han Shangyan on the left and Mi Shaofei on the right.  After getting off the bus, Han Shangyan said seriously that Tong Nian had nothing to do except fall in love. There is too much affection in Han Shangyan that cannot be expressed in this seriousness, but Tong Nian does not know it.

Therefore, after Tong Nian separated from Han Shang Yan, he used loopholes in the dormitory to numb the nerve that missed Han Shang Yan. This led Yaya and other roommates to comfort Tong Nian who was broken in love.

Back to the K&K club, Han Shangyan faced a headache. This matter is more than Mi Shaofei’s retirement and the forced separation from Tong Nian, and it makes people want to spend time on it. That is, not only did the parents of the player kid demo divorce, but the demo mother did not want the demo to continue playing in this club. The reason is that the demo vocational high school graduates, this competition cannot guarantee the future, I hope that the demo will go to the society to accumulate experience, and there will be a good way out in the future. After Shen Zhe, 97 and Su Cheng went to persuade the demo mom to no avail, Han Shangyan waited until he was awake and in a better condition, so he changed into a neat and decent suit and went to see the demo mother of the team member as the club owner. It was dinner time, demo mom waited for a day without seeing the boss, so she couldn’t eat. Hanshangyan rushed to see the situation, so he grandly invited the demo mom to a high-end restaurant to talk about demo work while eating.

At the dinner table, Han Shangyan talked about the dream of the demo in a spirited manner, and the K&K Club is the best platform for realizing the dream of the demo in China. As for the issues considered by the demo mom, there is nothing that a good Party A contract can’t solve. If this doesn’t work, you can remake a copy with better conditions. Sure enough, with the support of the boss of Hanshangyan, the demo mother agreed that the demo would continue to make progress towards the world champion dream.

Work has come to an end, and Han Shangyan is exhausted physically and mentally from emotional matters, and he is exhausted. As a result, Han Shangyan, who was strong in front of Tong Nian, saved the idol’s face and called the husband of Blueberry, which is the husband of Tong Nian’s best friend. In the cafe, Blueberry heard that Tong Nian had been dumped by Han Shangyan early in the morning, and he also knew that Han Shangyan had asked his husband, so he was so angry that he followed. Blueberry wants to see what Hanshangyan is going to make. Blueberry didn’t expect that Han Shangyan, the owner of the Tangtang club, had all his savings at present of two thousand yuan, and this is what Han Shangyan intends to let Blueberry take Tong Nian to eat delicious food, have fun, relax and have a good mood. But when Blueberry took the money to find Tong Nian, the nature of the money changed. Blueberry claimed that this was Han Shangyan that might pretend to be poor and give Tong Nian a breakup fee. When Tong Nian saw the money in the envelope, his face was unhappy. No matter how much money, he can’t ask for Han Shangyan, let alone break up fees.

Thinking about this, Tong Nian got into a taxi and learned from previous experience. She first called and asked 97 this time. She learned that the Hanshangyan team was going to Beijing to compete, and she was waiting at the Shanghai airport at the moment. Ever since, Tong Nian carried the envelope containing two thousand yuan and asked the driver to drive to where Hanshangyan was. At the airport, after Tong Nian found Hanshangyan language, the two talked alone. When talking, Tong Nian’s tears flowed on his face, and Han Shangyan’s tears flowed in his heart. Tong Nian said that although Han Shangyan is not correct about love, Tong Nian appreciates and supports K&K’s attitude towards career. As for the money, Tong Nian must return it to Han Shangyan regardless of his family’s economic conditions or his personal spiritual education. Han Shangyan took the envelope and asked the boys to arrive at the boarding gate early, and arranged a taxi for Tong Nian in 97.

Backstage at the quarter-finals of the China qualifiers in Beijing, Mr. Xiang also mentioned Tong Nian, the girlfriend of Han Shangyan, and wanted to chase Tong Nian recklessly. As a result, even though Shangyan claimed that Tong Nian was no longer his girlfriend, under the sharp eyes of Shang Yan, Mr. Xiang did not dare to move evil thoughts.

Ziarul Lumina

Îngeri păzitori

“Zicea mamaia că așa era atunci. Cerul, adică. Te urcai pe aco­perișul casei și stăteai de vorbă cu oamenii ce trăiau acolo. Era cel mai apropiat sat de satul nostru. Mai apropiat, în orice caz, decât Schitu, care se afla cel mai aproape. Dintre satele de pe pământ, vreau să spun.

Tot aproape era și Purani, dar mai departe decât Schitu. Și Gabru, dar mai departe decât Purani. Și Răzmirești, dar mai departe decât Gabru.

La fel e și acum, în afară de cer, care nu mai e sat și nu mai e nici aproape, e chiar mai departe decât Răzmirești, care e cel mai departe dintre satele aflate aproape.

Ce bine era atunci! zice mamaia. Primeau unii de la alții ce le lipsea, fiindcă le mai lipsea și lor câte ceva. Ălora din cer, grâul și porumbul. Unde să semene acolo sus? Nici nu prea aveau nevoie, deoarece li se făcea rar de tot foame. Însă atunci când li se făcea, era, nu-i așa, musai să vâre și ei ceva în gură. Și ce, dacă nu o coajă de pâine sau măcar nițică mămăligă? De unde însă făină? Și de unde mălai? Cereau de la cei de jos, care le dădeau, dar numai dacă primeau și ei de la cei de sus ce le cereau. Adică ploi, care să cadă la timp, că de ele aveau cea mai mare nevoie. Dacă lipseau ploile, lipsea și pâinea de pe masă. Mai rău e că lipsea și vinul, iar celor de sus li se făcea sete mai des decât li se făcea foame, și nu le trecea setea decât cu vin. De apă nu se atingeau.

Cui nu i-ar conveni să dea apă de ploaie și să primească vin la schimb?

De multe ori, mai zicea mamaia, care zicea că-i zisese bâtă-sa, ce era tot un fel de mamaie, dar una care văzuse cu ochii ei totul, întrucât apucase acele vremuri, de multe ori, ziceam că zicea mamaia, îi vedeai cinstindu-se împreună. Adică pe unii dintre oamenii din cer cu unii dintre oamenii de pe pământ. Veneau mai mult ăia de deasupra jos. Dar se duceau și dintre cei de jos sus. Însă mai rar. Pentru că se putea să le trântească vântul din greșeală scara și nu mai aveau cum să vină înapoi. Cei ce fuseseră, adică în cer, ziceau că era bine. Doar că nu aveau aripi. Ăștia de jos, vreau să spun. Asta îi și deosebea pe cei din cer de cei de pe pământ. Nu le trebuia scară să ajungă jos. Fâl, fâl, de câteva ori, și te trezeai cu câte unul în pragul casei. Veni îngerul păzitor pe la noi, femeie, zicea mamaia că-i zicea bâtu-so bâtă-sii, pune repede de mămăligă, că i-o fi foame.

Musafirul zicea că nu. Se repezea atunci după o oală de vin în beci. Fiindcă îi era, din câte își dădea seama, doar sete. Îngerului, cum ar veni. Dar și lui.

Se omeneau așa până pe la chindie. Cam se clătina îngerul păzitor când pleca. Bine că era cerul aproape. Și că nu avea de ce să se lovească în zbor.

Bâtul, zicea mamaie, se lovea de colțul mesei, pe urmă de brâul sobei, apoi de marginea patului, si mai apoi de marginea nopții, dar cea dinspre dimineață, când își revenea și ieșea în prag să se uite la cer. După ce se uita, spunea: Uitai să-ți zic de ploaie. Dar cred că ai băgat și dumneata de seamă că n-a mai plouat demult!

Celui cu care se cinstise îi spunea, nu bâtei. Nu termina bine de spus că și începea să plouă.

Offf! asta ne mai lipsea, ieșea bâta supărată din tindă. Taman acum când să începem secerișul se porni ploaia!

Bâtul era de vină. Dar ea nu știa asta.

Ca să-și îndrepte greșeala, el se ducea în fundul grădinii, și-i spunea celui din cer cu voce tare: M-am zăpăcit! Fă cumva și-o oprește.

Zicea de ploaie.

Dar nu-l auzea decât bâta. Cel de sus, nu. Poate că nu se trezise încă. Din somn, vreau să spun. Fiindcă îngerii, oricât de mult s-ar întinde la băutură, nu se cherchelesc niciodată. Cum o mai fi acum, nu știu, zicea mamaia. Dar atunci, când cerul era un sat ce se învecina cu satul nostru, așa era! (Fragment din romanul Atunci când era mereu duminică, în curs de apariție la Editura RAO)” (Stefan Mitroi – Ziarul Lumina)

Castele si conace din Romania

Conacul Cantacuzino-Deleanu, Deleni

La începutul secolului al XVII-lea, proprietarul moșiei Deleni a devenit marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino-Deleanu (1635-1686), care s-a stabilit aici, fondând ramura boierilor Cantacuzino-Deleanu. El era fiul marelui spătar Iordache Cantacuzino (1581?-1663); acesta din urmă descindea dintr-o veche dinastie de împărați bizantini și era unul dintre cei mai bogați boieri moldoveni ai vremii. Iordache Cantacuzino era cumnat cu domnitorul Vasile Lupu (1634-1653), soțiile lor fiind fiicele marelui boier Costea Bucioc, proprietarul moșiei Șerbești.

În apropierea curții boierești, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino-Deleanu a construit din piatră și cărămidă în anul 1669 o biserică cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Lăcașul de cult a fost reparat în 1722 de către nepotul ctitorului, hatmanul Iordache Cantacuzino-Deleanu (1688-1759?), care a înzestrat-o “cu toate podoabele”, după cum scrie și în pisania bisericii.

Nepotul acestuia, hatmanul Iordache Cantacuzino-Deleanu (1688-1759?) a construit în jurul anului 1730 un castel la moșia sa din Deleni, unde îl va găzdui pe domnitorul Grigore al II-lea Ghica (1726-1733), cu prilejul primei logodne a fiului său cel mare, beizadea Scarlat Ghica, în 1730, cu Safta, fiica minoră a lui Iordache Cantacuzino-Deleanu.

După moartea acestuia, stăpânul moșiei a devenit Gheorghe (Iordache) Cantacuzino-Deleanu (1723?-1798). Fiica sa, Maria Cantacuzino (d. după 1819), s-a căsătorit la Deleni în 1778 cu marele logofăt Constantin Ghica (1758-1818), nepotul de fiică al fostului domnitor Grigore al III-lea Ghica (1764-1767, 1775-1777), care era proprietarul moșiei Comănești (azi în județul Bacău). Costache Ghica s-a ocupat de restaurarea castelului, în timpul stăpânirii sale efectuându-se lucrări de extindere a conacului și de construire a zidului de incintă, azi prăbușit în parte. Lucrările au fost definitivate în anul 1802, inscripționat într-un cartuș deasupra blazonului porții masive de la intrarea în parc.

Moșia Deleni a fost lăsată moștenire fiului său cel mai mic, Gheorghe (Iordache) Ghica-Deleni (1788-1854), „cu casele și toată pajijia casei de acolo, cu veniturile pietrelor de moară, cu heleșteele și poienele de acolo, cum și prisaca cu stupi și cu tot codrul și cu toate celelalte acareturi și vite, cum și viile de la Cotnari și dughenele și cârciumile toate și cu tot locul din Târgul Hârlăului și moșiile Onești, Pașcani și Ozonești, cu toate acareturile de acolo”. Moșia va trece pe rând, prin moștenire, la Teodor Ghica-Deleni (1820-1865), Grigore Ghica-Deleni (1847-1938) și Teodor Ghica-Deleni (1885-1958). Între anii 1888-1889, Grigore Ghica-Deleni a făcut unele reparații, clădirea fiind reamenajată la începutul secolului al XX-lea de către arhitectul Nicolae Ghika-Budești, cu meșteri italieni. Castelul din Deleni are două etaje, cu corpul central decroșat având fațada principală cu pilaștrii adosați cu capiteluri ionice.

În timpul celui de-al doilea război mondial, timp de doi ani (1944-1946), în castelul din Deleni au fost încartiruite trupe sovietice. Soldații sovietici au devastat clădire, punând pe foc ușile, ferestrele și mobilierul vechi și distrugând obiecte valoroase. Clădirea a găzduit un timp Căminul cultural din Deleni (din 1949), devenind apoi sediu al unui Preventoriu TBC, destinație pe care o are și azi.

Direcția Monumentelor Istorice a efectuat în anul 1962 o serie de reparații capitale.

Ziarul Lumina

Oameni din flori

“Aproape toți cei din neamul meu erau făcuți din flori!

Gheorghe, bunicul dinspre mama, era făcut din flori de Mâna Maicii Domnului. Mirosea a om bun în urma lui. Îți venea să-i strângi într-o sticluță mirosul și să torni câte o picătură pe pernă înainte de culcare.

Bunica Nicula era făcută din floare de salcie. Îi plăcea să plângă din orice.

Tudora, cealaltă bunică, dinspre tata, era făcută din floare de ciulin amestecată cu iasomie. Vorbele ei aveau ghimpi, dar știa să țeasă din ele, când era cazul, povești ce-ți zăpăceau sufletul.
Mătușa Lămâița era făcută din floare de lămâiță, altminteri n-ar fi chemat-o așa.

Bălăureanu, vărul primar al Tudorei, fiind cam pui de lele, era făcut din lalele.

Unchiul Mancioacă, din cârciumărese, că mergea des la cârciumă.

Tata, din floare de pelin. Gândea dulce și vorbea amar.

Mama, din busuioc. Dar am aflat mai târziu asta, când a început să-i miroasă amintirea a sfințenie.

Ziceai despre sărbători că sunt grădini, căci atunci ne strângeam cu toții la un loc.

Dacă se nimerea să vină și Țubi, bărbatul mătușii Aritina, care era făcut din floarea-soarelui, nu se mai înnopta deloc în ziua aceea. Plecam la culcare doar dacă se întâmpla să treacă pe drum cineva făcut din floarea-somnului!” (Stefan Mitroi – Ziarul Lumina)

Ziarul Lumina

Zborurile lui Ștefan Câlția

“Pe Ștefan Câlția nu l-am găsit niciodată stând pe loc. Ori de câte ori s-a întâmplat să-l sun, mi-a spus că se află fie într-un tren, fie într-o mașină. De ce nu și-o folosi oare puterea de a zbura, atunci când are de ajuns undeva?, căci i-am văzut cu ochii mei această putere! Ultima oară, chiar săptămâna trecută, la Galeria AnnArt din București. Era doar ea acolo, puterea despre care vorbesc, multiplicată în 14 Lucrări Recente, pictorul lipsea. Făptura sa fizică, mai precis. Altminteri, era prezent peste tot, el fiind clovnul ce ține o păsăruică în echilibru pe o linie subțire, ce nu poate fi decât linia orizontului. El și vestitorul din pădure, de data aceasta cu aripile la vedere. Și tot el și actorii cu flori sau flașnetarul ori suflătorul în trompeta argintie. Prin toate cele 14 ferestre, căci asta sunt tablourile amintite, îl vezi pe el spunând o poveste. Despre cum își dau mâna lumina cu pământul și cerul, închipuind împreună o lume ce-l poate îmbolnăvi pe privitor de frumusețe. Asta și face, de fapt, îl îmbol¬năvește! Pare să fie de vină nu doar claritatea culorilor. Și nu doar buimăceala magică a personajelor. Mai e și sunetul cornului. Precum și cel al trompetei. Mai sunt și aripile care foșnesc. Foșnesc, totodată, și penele clovnului. Mai e și înflorirea copacului cu flori. Și mai sunt și bătăile inimii fetei cu aripi, ce-i înfloresc sub formă de tristețe pe chip. Sau poate că boala vine de la îngândurarea luminii. Fiindcă despre o astfel de lumină e vorba în picturile lui Ștefan Câlția. Este ca și cum ea ar picura, chiar în timp ce privești, din ochii Maicii Domnului, îmbrăcând culorile într-o cămășuță subțire de sfințenie. Nu trebuie mers la doctor după vizitarea expoziției. Îmbolnăvirea de frumusețe constă în faptul că, atunci când ieși din galerie în stradă, te uiți o vreme la lumea din jur nu cu lumina ochilor tăi, ci cu lumina tablourilor de care tocmai te-ai despărțit. Dacă ai putea să păstrezi mereu această lumină în ochi, ai vedea mereu lumea în care trăiești mai frumoasă decât ¬este!” (Stefan Mitroi – Ziarul Lumina)

Go Go Squid 2 Dt.Appledog’s Time, Recap

Go Go Squid 2: Dt.Appledog’s Time episode 5 – Recap

At the opening ceremony of the Chinese Robot Fighting League, Ai Qing helped the little boy in front to answer the questions successfully. When the little boy went up to accept the prize, the host saw Ai Qing behind the boy’s seat. It turned out that the expert was pointing at the back, and they couldn’t help shouting excitedly. She is named Apple Dog. At this time, the director zoomed in on the camera. When Wang Hao and his teammates saw Ai Qing on the screen, they couldn’t help but get up and look back. Ai Qing couldn’t help but feel uncomfortable seeing that they had become the focus, so she got up and went out quietly with her sister, Wu Bai Seeing her leave, she can’t help but follow her. Seeing Ai Qing on the screen, Manager Lin couldn’t help asking a player next to her about her origins. Only then did she know that this lovely and gentle female colleague was the famous first female iron-clad fighter. She was as famous as Wang Hao and Han Shangyan. The goddess, after hearing this, he couldn’t help sweating on his forehead and was taken aback.

Ai Qing and her sister were walking and chatting. Shen Zhe, who was lying on the sofa next to him, sat up. Ai Jing was surprised to see him sleeping here. She was talking about Wu Bai coming to Ai Qing. He was about to ask her out, but she was The former team’s partner Ou Qiang took away. Ou Qiang took her to Wang Hao and other partners, and everyone was very happy to see her. Wang Hao wants her to be the leader of the SP team, but Ai Qing said that she has retired and now lives and works well. Wang Hao is very patient, anyway, the team only assembled at the end of the year, he has half a year to convince her.

Wu Bai leaned on the balcony thinking about his own affairs. Shen Zhe told Ai Jing that he had someone he likes in his heart, but the other person was older than him. Ai Jing disapproved and said that sibling love is normal. Shen Zhe asked her if she accepts the relationship between her sister and brother. Ai Jing said that it depends on how old she is. Shen Zhe directly said that she was three years older. Ai Jing was a little hesitant. Shen Zhe thought he could accept it, and Ai Jing smiled and said that she could.

Seeing that Ai Qing never came back, Wu Bai went out for a run. Halfway through the run, he just met Wang Hao and sent her back. Ai Qing heard that he had just finished dinner and reminded him that running like this is not good for his stomach. She couldn’t help but wonder how Wang Hao and Wu Bai were familiar. Wang Hao said that they had known each other a long time ago, when Wu Bai was only 16 years old. Then Wang Hao wanted to invite Ai Qing to dinner. When they heard that they were going to have dinner together, Wu Bai said that he was just hungry. Ai Qing said that he had just had dinner. Wu Bai explained that he was hungry again after exercise, Wang Hao Just let him go. When he arrived at the restaurant, Wang Hao knew that Ai Qing liked spicy food and ordered a lot of spicy dishes. Ai Qing worried that Wu Bai’s stomach could not eat spicy food, so Wang Hao ordered him vinegar cabbage. Wu Bai said he was not jealous. Wang Hao told the waiter not to be jealous for vinegared cabbage, and the waiter yelled at the back kitchen No. 3 table that the gentleman was not jealous. While Wang Hao was out to answer the phone, Wu Bai quietly pulled Wang Hao’s chair away from Ai Qing with his feet. Unexpectedly, after Wang Hao returned, he would naturally pull the chair back and sit next to Ai Qing. The vinegar cabbage came, and the waiter said sorry to change the plate for him. Wu Bai said no, he picked up the chopsticks and ate the cabbage. Seeing Ai Qing and Wang Hao talking and laughing while eating and chatting, he couldn’t help feeling sour. What he knew about Ai Qing was only what she looked like in the media reports, but he didn’t like what she really likes to eat or not.

On the day of the closing ceremony, Manager Lin specially arranged Ai Qing and her sister to take seats at the VIP table, and Ai Qing said that they could just sit behind. While talking, Wang Haola Ai Qing sat next to him, Wu Bai walked in and saw Ai Qing and Wang Hao sitting together and couldn’t help being a little surprised. He nodded at them and sat down in his seat. A short video was played on the screen to record the glory of the SOLO team that year. Ai Qing couldn’t help feeling full of emotions after watching it. After the video was played, Wu Bai took the lead and stood up to applaud the seniors. Then the host asked the members of the SOLO team to speak, Wang Hao handed the microphone to Ai Qing, and Ai Qing passed it to Ou Qiang. Ou Qiang stepped onto the stage to speak, and his heartfelt words instantly ignited the audience, and everyone stood up to applaud him.

After the closing ceremony, Wu Bai, Ai Qing and others came to the most famous ferris wheel to take pictures. Shen Zhe took a few group photos of Wu Bai and Ai Qing. Hearing Ai Jing praised Wu Bai for being handsome, Shen Zhe couldn’t help being jealous. He called her aside and asked him and Wu Bai who are handsome. Ai Jing couldn’t help but laugh when he looked serious. Intentionally said Wu Baishuai. Shen Zhe was unhappy after hearing this. Wu Bai asked him to send him the photo. Wu Bai made it difficult for him to let him spend money to buy the photo. Wu Bai transferred the money to him. He felt very sweet when he saw the photo of himself and Ai Qing.

After returning to the hotel, Wu Bai went to find Shen Zhe and mobilized him to join the K&K team. Shen Zhe, who was a very realistic man, made two conditions, one is to give him enough reward, and the other is to let him be the captain. These two conditions made Wu Bai a little embarrassed. He considered for a while and said that Shen Zhe could be the captain and half of his salary could be given to him. Shen Zhe told him not to joke. Wu Bai knew that Shen Zhe’s dream was to defeat Wang Hao, so he said that Shen Zhe would not be able to beat Wang Hao in his life after joining SP, so he could only be the boss for the rest of his life.