Categorie: Stari sufletesti

Sunt mii de eroi plini de fapte de vitejie, dar ma gandesc la cateva simboluri de vitejie feminine.

Regina Elisabeta. La 26 de ani, printesa germana Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied isi parasea caminul pentru a se stramuta in aceasta tarisoara aproape necunoscuta, ca sotie a principelui german conducator, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Se intampla in 1869, iar in 1881, odata cu alegerea lui Carol I drept rege al Romaniei, Elisabeta devenea regina. Iubitoare si protectoare a artelor, ea insasi autoare de poezii, romane si nuvele in engleza, franceza, germana, principesa – mai apoi regina – Elisabeta a fost, insa, mult mai mult decat o femeie de litere si o sotie de monarh. A facut ceea ce ii sade bine unei regine sa faca, dar nu doar de dragul de a avea o ocupatie. S-a spus despre ea ca avea o conceptie romantica, idealista (prin asta intelegandu-se: oarecum lipsita de realism) despre frumusetile tarii si despre oamenii ei.

Regina Maria. Regina Maria a avut, ca si predecesoarea ei, o viata plina de preocupari personale, bine cunoscute, care ii hraneau spiritul creator si avid de frumos, dar si o viata politica, mult mai putin stiuta, insa prin care a adus un aport hotarator la istoria Romaniei. Castelul Pelisor, casa si gradinile de la Balcic, tablourile pe care le picta, povestile pe care le scria – sunt infaptuirile unei vieti de regina-artista, plina de haruri, parte dintre multele sale calitati. Dar, atunci cand, dupa Primul Razboi Mondial, negocierile Tratatului de la Paris s-au impotmolit in punctul in care urmau sa se acorde Romaniei recunoasterea si rasplata participarii la conflict, regina Maria si-a revelat si marele ei har politic, pe care il avusese mereu, dar care, pana atunci fusese tinut oarecum ascuns, in umbra celorlate preocupari, mai vizibile – de mama, sotie, persoana oficiala si artista. A plecat ea insasi la Paris, iar intrevederile cu ministrul francez Clemenceau au indreptat situatia. Prin Tratatul de la Paris, Romania si-a vazut implinite aspiratiile, iar Romania Mare isi datoreaza nasterea – poate in masura mai mare decat credem – interventiei oportune si salutare a reginei Maria.

Ecaterina Teodoroiu. Cercetas, apoi infirmiera in timpul Primului Razboi Mondial, si-a depasit conditia sub influenta unei tragice intamplari – moartea fratelui ei Nicolae, cazut pe front. Pentru el, in amintirea lui, pentru a-i onora memoria, sora l-a inlocuit, cumva, devenind si ea soldat – sau, poate, curajul pe campul de lupta era o trasatura de familie. Podul Jiului, Samboteni, Barbatesti, Tantareni, Filiasi – sunt nume ale unor locuri in care armata romana a dat, in 1916, batalii la care a luat parte si Ecaterina – pe atunci in varsta de 22 de ani. Remarcata penrtru curajul ei, decorata de regele Ferdinand, a primit, pe langa multe distinctii, gradul de sublocotenent si comanda unui pluton de infirmieri, cu care a luat parte la luptele de la Marasesti. Aici a murit, impuscata in piept, incheindu-si astfel, in chip tragic si eroic, scurta viata de femeie-ostas.