"Viaţa nu este decât gândire." Sara Teasdale
“Se-nchid potecile cu frunze
Ferigile se-ngalbenesc
Şi-alaiul ploilor marunte
Sfarsit de vara prevestesc
Sarutul toamnei e aproape
Si-mbratisarea ei la fel
Ma cumpara cu fructe coapte
Monezi de timp puse-n paner
În unghi zboara pe cer cocorii
Şi striga pasarile-n crang
Un august isi inchide ochii
Şi toate florile îl plang.” (Monede de timp – Doina Bonescu)
“De după dealuri arse şi trudite,
Înalţă creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Şi, aspru, geme vântul prin porumb.
Câmpia de paragină şi scrum
Întinde braţe lungi de colb în drum,
Apoi îşi strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri…
Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
Şi-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prăbuşiri de stâncă…
Iar soarele s-arată alb şi mat,
Şi-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăceşte încă
Pe câmpul prăfuit şi resemnat.” (Iulie – Otilia Cazimir)
“Se coc cireşele în pom
Şi grânele se pârguiesc.
Râde la soare pui de om
Ca florile când înfloresc.
E zâmbetul nevinovat
Al tău, copile drăgălaş.
Copilul meu cel răsfăţat,
Copilul meu, drag îngeraş.
Copiii sunt florile vieţii.
Sunt aura care se pune,
Precum zorii dimineţii
Peste o întreagă lume.
Copil bălai, negru sau brun,
Te vreau aievea să zâmbeşti.
Să ai în viaţă suflet bun!
Cât e pământul să trăieşti!
În iunie, de ziua ta
Tot ce-i mai bun îţi dăruiesc
Când creşti mare, nu uita
Că te ador şi te iubesc.“ (În iunie de ziua ta – Dumitru Delcă)
“În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Şi vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin
Vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.
În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Şi mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieţii mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.
În dulcea lună Mai când păsările cântă
Şi armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.
În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze
Din soare se coboară şi totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Şi-ndrept a mele gânduri spre recele morment.” (În dulce lună mai – Iacob Negruzzi)
„Aprilie, ca un copil năvalnic
Ce ‘nalţă zmeie, ochii-i surâzând,
Mi-atinse chipul c-un sărut şăgalnic
Şi m-am trezit de viaţă fremătând.
Aprilie, frumos ca o fecioară,
Când palidă, când rumenă-n obraji,
Cu-ale lui toane-n treacăt mă-nfioară,
Cu flori-zulufi şi ram de tineri paji.
Aprilie, nurliu ca o femeie,
Cu flori în salba-i odihnind pe sân,
Mă face să văd lumea-n curcubeie
Şi-ncet, un cântec vesel să îngân.” (Aprilie – Mihaela Banu)
“Ultima ninsoare-a prins să cearnă…
Fulgul mare-a sărutat tăpşanul.
Mamă, când nici nu-mplinisem anul,
Tu mi-ai arătat întâia iarnă.
Mi-ai purtat mânuţa peste nea,
Ca să simt că-i rece, moale, bună,
Şi-ai privit cu mine împreună
Ţurţurul ca un tăiş de stea.
Toate anotimpurile-apoi,
Rând pe rând, le-ai colindat cu mine,
Ca să-nvăţ mai iute şi mai bine
Mândrele privelişti de la noi,
Şi-n căsuţa minţii să încapă
Bogăţia-atîtor înţelesuri
Câte spice se îndoaie-n şesuri,
Câte ceruri se răsfrâng în apă.
Tu, întâia mea învăţătoare,
Cu poveţe drepte calea-mi sameni
Şi mă-ndemni spre dragostea de oameni
Ca spre cel mai scump dintre izvoare.
Ştiu că mă fereşti de orice rău,
Şi-ţi mângâi cu palma mea cea mică
Bluza mirosind a levănţică,
Mamă, când mă strângi la pieptul tău.
Ultima ninsoare-ncarcă merii
Dar, curând, ce plini vor fi de floare!
Martie, mămico! Sărbătoare!
Sărbătoarea ta şi-a primăverii…” (Martie – Nina Cassian)
“Din când în când apare soarele.
Încep să curgă iar pâraiele.
Ţurțurii la streșini se topesc.
Chiar și pământul îl zăresc.
Nu vă grăbiți, e încă iarnă.
Nu dezbrăcați, călduța haină.
Mănușile nu le-aruncați,
Că, dragi copii, o să-nghețați.
Și dacă-n veselia voastră,
Spargeți un geam la o fereastră,
Rugați părinții să vă ierte.
O să vedeți, n-o să vă certe.“ (Februarie – Alex Vâlcu)
“Aş vrea eteric să dansăm prin vise,
Când paşii-nfruntă spaţii indecise,
Să te cuprind flămând… cu pasiune,
Să uit… şi să m-ascund de ratiune,
Să te-nvârtesc rotund şi-n piruete,
Fermecător precum un dragobete
Ce ştie ce? şi cum? să dezgolească
Când trupurile vor să se iubească.
Şi când priviri incinse te-nfăşoară,
Mi te-nvelesc în flori de primăvară,
Focu-i pe deal şi-s umbre pe perete,
Hai să furăm… sărutul unei fete.” (Vis de dragobete – Constantin Triţă)
“Te uită ianuarie, cu ochii smintiţi,
De geruri şi urlet răzleţe
Prin neaua ce plânge copaci obosiţi,
Şi patul ce vrei a mi-l ninge.
Te uită degrabă, năvalnic coboară,
Cu foamea din minte priveşte,
Un pod plin de vise, legat şi de stele,
Ce gândul ţi-a dat a-l cuprinde.
Te uită, amarnica iarnă târzie,
E cripta cea albă din tine,
De stai amorţit printre multele şoapte,
Când inima calcă şi zile.
Te uită, posac îţi e pasul, bătrâne,
Laşi nopţile în urlet de haită,
Flămânde de mine… pereţii-s de gheaţă,
Grăbeşte… şi nu mă mai ţine!” (Te uită… ianuarie! – Katherine Mag)
“Decembrie ne-mbracă-n praf de stele
Şi-n alibii fulgi, valsând într-un alint,
Flăcăi înnoadă-opincile de piele
În promoroaca iernii de argint.
Decembrie ne cântă valsul iernii
Pe strune de omăt şi dans de flori,
Ne-nvăluie în ceaţa densă-a lunii
În simfonii, pe-arcuşuri de viori.
Decembrie ne-acoperă-n miresme
De nori de fum şi cetină de brad,
Ne prinde-n haina miilor de basme,
Arzând lumini în braţele de jad.
Decembrie colindă Universul
Iar visele preschimbă-n bucurii,
Obraji îmbujoraţi aruncă fesul,
Muşcând din cozonacii aurii.
Decembrie întroienit coboară
Să şteargă ochii plânşi de peste an,
S-aprindă candelabrele de ceară
Pe cerul înstelat şi diafan.
Decembrie-n parfum de sărbătoare
Seduce prin magie şi mister,
Revarsă gerul nopţilor polare
În seara când răsună Leru-i ler.” (Decembrie – Sibiana Mirela Antoche)
Story in my live 