Lunile anului

Noiembrie

“Noapte de noiembrie, orologiu iar bate
Tresar aţipit la fereastra odăii
Ale pinului ramuri pocnesc îngheţate,
De vifor ce urlă la marginea văii.

Din munte coboară pe rază de lună,
Urme de lup adâncite prin nea
În casă tăcere când codrul răsună
Din pragul de iarnă geroasă şi grea.

Pe creste golaşe se plimbă un astru,
În a brazilor trupuri s-ascunde
Al spaţiului cosmic şi veşnic sihastru,
Ce-şi face culcuşul în munte.

A nopţii viforniţă pe trupuri adună
Sărace, de toamnă golite,
Cu palme uscate şi straie de brumă,
Făpturi de noiembrie-albite.

Pe sobă pisica adoarme torcând,
În casă loveşte a vântului grea
Aripă de viscol cu fulgi aruncând,
Nervoasă-n fereastra albită de nea.” (Noapte de noiembrie – Emil Utalea)

Lunile anului

Octombrie

“Octombrie-a venit c-un cântec nou
În simfonia stropilor de ploaie
Ce strălucesc pe ale toamnei straie
Surprinse în al anului tablou.

Se-aude slab, e încă prea timid
Şi stă în umbra vechilor cântări
Ce, încă, lasă urme pe cărări
Şi-n ziduri groase, inima-şi închid.

Am să mi-l iau în suflet, să-i arăt
Un drum nestrăbătut, de-un alb frumos,
Ca o lumină-n braţe de omăt.

Cu noul cânt, cu-aşa un glas duios,
Octombrie, în mod miraculos,
Va deveni al anului desfăt.” (Cântec de octombrie – Daniel Vişan-Dimitriu)

Lunile anului

Septembrie

“Septembrie mi-e plin de călimară,
Cu nopţile ce fluieră-a pustiu,
Cu nostalgii deşarte după vară,
Cu mustul ce dezleagă râs zglobiu
De nepoţel, ce-l gustă prima oară…

Septembrie mi-e dor pân-la povară,
De parfumate-n fân uscat câmpii,
De spaţios ghiozdan de profesoară,
De zuruieli la maxim, de copii,
Privaţi de joacă-ntr-o augustă seară…

Şi tot septembrie mi-e resemnare
Cu-aripile grijite de-un zbor plin,
Cu-a fumului fuioare de-ncercare,
Vestind că brumelor li-i sete de pelin,
Iar, galbenă, gutuia sătulă e de soare…

Septembrie, ţi-alung din piept suspinul
Şi-i umplu adâncimile cu vis şi poezii,
Îmi scutur de pe frunte regretul şi târziul,
Să nu mi-o încolţească granit de nostalgii…
Hai, toamnă, îţi revarsă pe suflet arămiul!” (Septembrie… – Maria Botnaru)

Lunile anului

August

“Se-nchid potecile cu frunze
Ferigile se-ngalbenesc
Şi-alaiul ploilor marunte
Sfarsit de vara prevestesc

Sarutul toamnei e aproape
Si-mbratisarea ei la fel
Ma cumpara cu fructe coapte
Monezi de timp puse-n paner

În unghi zboara pe cer cocorii
Şi striga pasarile-n crang
Un august isi inchide ochii
Şi toate florile îl plang.” (Monede de timp – Doina Bonescu)

Lunile anului

Iulie

“De după dealuri arse şi trudite,
Înalţă creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Şi, aspru, geme vântul prin porumb.

Câmpia de paragină şi scrum
Întinde braţe lungi de colb în drum,
Apoi îşi strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri…

Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
Şi-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prăbuşiri de stâncă…
Iar soarele s-arată alb şi mat,

Şi-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăceşte încă
Pe câmpul prăfuit şi resemnat.” (Iulie – Otilia Cazimir)

Lunile anului

Iunie

“Se coc cireşele în pom
Şi grânele se pârguiesc.
Râde la soare pui de om
Ca florile când înfloresc.

E zâmbetul nevinovat
Al tău, copile drăgălaş.
Copilul meu cel răsfăţat,
Copilul meu, drag îngeraş.

Copiii sunt florile vieţii.
Sunt aura care se pune,
Precum zorii dimineţii
Peste o întreagă lume.

Copil bălai, negru sau brun,
Te vreau aievea să zâmbeşti.
Să ai în viaţă suflet bun!
Cât e pământul să trăieşti!

În iunie, de ziua ta
Tot ce-i mai bun îţi dăruiesc
Când creşti mare, nu uita
Că te ador şi te iubesc.“ (În iunie de ziua ta – Dumitru Delcă)

Lunile anului

Mai

“În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Şi vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin
Vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.

În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Şi mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieţii mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.

În dulcea lună Mai când păsările cântă
Şi armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.

În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze
Din soare se coboară şi totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Şi-ndrept a mele gânduri spre recele morment.” (În dulce lună mai – Iacob Negruzzi)

Lunile anului

Aprilie

„Aprilie, ca un copil năvalnic
Ce ‘nalţă zmeie, ochii-i surâzând,
Mi-atinse chipul c-un sărut şăgalnic
Şi m-am trezit de viaţă fremătând.

Aprilie, frumos ca o fecioară,
Când palidă, când rumenă-n obraji,
Cu-ale lui toane-n treacăt mă-nfioară,
Cu flori-zulufi şi ram de tineri paji.

Aprilie, nurliu ca o femeie,
Cu flori în salba-i odihnind pe sân,
Mă face să văd lumea-n curcubeie
Şi-ncet, un cântec vesel să îngân.” (Aprilie – Mihaela Banu)

Lunile anului

Martie

“Ultima ninsoare-a prins să cearnă…
Fulgul mare-a sărutat tăpşanul.
Mamă, când nici nu-mplinisem anul,
Tu mi-ai arătat întâia iarnă.

Mi-ai purtat mânuţa peste nea,
Ca să simt că-i rece, moale, bună,
Şi-ai privit cu mine împreună
Ţurţurul ca un tăiş de stea.

Toate anotimpurile-apoi,
Rând pe rând, le-ai colindat cu mine,
Ca să-nvăţ mai iute şi mai bine
Mândrele privelişti de la noi,

Şi-n căsuţa minţii să încapă
Bogăţia-atîtor înţelesuri
Câte spice se îndoaie-n şesuri,
Câte ceruri se răsfrâng în apă.

Tu, întâia mea învăţătoare,
Cu poveţe drepte calea-mi sameni
Şi mă-ndemni spre dragostea de oameni
Ca spre cel mai scump dintre izvoare.

Ştiu că mă fereşti de orice rău,
Şi-ţi mângâi cu palma mea cea mică
Bluza mirosind a levănţică,
Mamă, când mă strângi la pieptul tău.

Ultima ninsoare-ncarcă merii
Dar, curând, ce plini vor fi de floare!
Martie, mămico! Sărbătoare!
Sărbătoarea ta şi-a primăverii…” (Martie – Nina Cassian)

Lunile anului

Februarie

“Din când în când apare soarele.
Încep să curgă iar pâraiele.
Ţurțurii la streșini se topesc.
Chiar și pământul îl zăresc.

Nu vă grăbiți, e încă iarnă.
Nu dezbrăcați, călduța haină.
Mănușile nu le-aruncați,
Că, dragi copii, o să-nghețați.

Și dacă-n veselia voastră,
Spargeți un geam la o fereastră,
Rugați părinții să vă ierte.
O să vedeți, n-o să vă certe.“ (Februarie – Alex Vâlcu)

“Aş vrea eteric să dansăm prin vise,
Când paşii-nfruntă spaţii indecise,
Să te cuprind flămând… cu pasiune,
Să uit… şi să m-ascund de ratiune,

Să te-nvârtesc rotund şi-n piruete,
Fermecător precum un dragobete
Ce ştie ce? şi cum? să dezgolească
Când trupurile vor să se iubească.

Şi când priviri incinse te-nfăşoară,
Mi te-nvelesc în flori de primăvară,
Focu-i pe deal şi-s umbre pe perete,
Hai să furăm… sărutul unei fete.” (Vis de dragobete – Constantin Triţă)