

“Octombrie-a venit c-un cântec nou
În simfonia stropilor de ploaie
Ce strălucesc pe ale toamnei straie
Surprinse în al anului tablou.
Se-aude slab, e încă prea timid
Şi stă în umbra vechilor cântări
Ce, încă, lasă urme pe cărări
Şi-n ziduri groase, inima-şi închid.
Am să mi-l iau în suflet, să-i arăt
Un drum nestrăbătut, de-un alb frumos,
Ca o lumină-n braţe de omăt.
Cu noul cânt, cu-aşa un glas duios,
Octombrie, în mod miraculos,
Va deveni al anului desfăt.” (Cântec de octombrie – Daniel Vişan-Dimitriu)

