Scriitori

Slavici Ioan

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Siria, comitatul Arad, d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Judetul Putna) a fost un scriitor, jurnalist si pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.

“Câta vreme vor fi lenesi, ei vor ramâne saraci si eu flamând!”

“Doamne, câti oameni sunt cu multa stiinta de carte care traiesc ca vai de capul lor, luptându-se cu nevoile vietii si nebagati în seama, ba poate chiar dispretuiti de altii care nu stiu carte, dar au bani?! (Mara)”

“Vremurile vin; vremile se duc: lumea merge înainte, iara omul, când cu lumea, când împotriva ei.(Popa Tanda)”

“Când oamenii sed asa pe piatra încât numai o cruce îi desparte, atunci ei nu vorbesc, chiar nici nu gândesc nimic. Este însa o limba tainica, ce nu are vorne si nu cuprinde gândiri, o limba pe care o pricep si cei ce n-o stiu. Asta se vorbeste însasi pe sine.(La crucea din sat)”

“Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci dara e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit. (Moara cu noroc)”

“Pe cei tari ii incanta saracina grea.”

“Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit. (Moara cu noroc)”

Jurnal de lectura

Moara cu noroc

Am facut curat si m-am gandit sa mai elimin dintre caietele care nu imi mai sunt folositoare. Printre ele am gasit un “jurnal de lectura” facut in vara dinaintea clasei a X-a la cererea profei de romana. O sa il scriu integral in speranta ca poate va fac doritori sa cititi opera, daca inca nu ati facut-o si ma refer mai mult la elevii care o au in programa. “Jurnalul” meu este cam asa…

“Tin in mana cartea lui Slavici in care este si nuvela ‘Moara cu noroc’. Ma simt putin c-am obosita de aceea parca nu imi vine sa mai citesc, insa o avem ca tema pentru vacanta si atunci vreau …nu vreau, trebuie sa citesc.

7.10.2011

M-am apucat de citit de dimineata si iata ca inca nu este ora 13:00 si am terminat-o. Atat de mult mi-a placut, am citit cu nerabdare capitol dupa capitol ca nici nu mi-am dat seama cand am ajuns la sfarsit.

Chiar de la primul capitol a fost extrem de frumoasa cu o familie modesta care pleaca in cautarea unui trai mai bun si inchiriaza carciuma de la ‘Moara cu noroc’.

Totul decurge destul de normal pana cand la carciuma isi face aparitia Lica Samadaul, un fel de stapan al acelor locuri si al numeroaselor turme de porci. Ana intuieste ca este un ‘om aspru si neindurat’(pag 11), dar putin mai tarziu isi da seama si Ghita de acest lucru si devine omul lui, din omul cinstit de dinainte, devine complice la fapte josnice.

Nu intotdeauna fericirea se cladeste pe bani, vad bine ca si in ziua de astazi tot mai multi oameni devin slugile banilor, cu cat sunt mai multi cu atat omul devine mai avar, nelinistit, asta i se intampla si eroului nostrum Ghita.

Arendasul este jefuit si ucis in casa si Ghita depune marturie mincinoasa si-l salveaza pe Lica, chiar cu riscul se-a fi el inchis.

Samadaul se poarta foarte urat cu Ghita: se face stapan pe banii lui, il santajeaza, ba chiar ii face avansuri Anei, sotia lui Ghita fara nici o retinere.

ideall.ro

Satul de ce i se intampla Ghita vorbeste cu jadarmul Pintea (fost tovaras de talharii al lui Lica) sa-l prinda pe Lica folosind-o pe Ana ca momeala. Lica pleaca de la ‘Moara cu noroc’, dar este vazut si inconjurat de Pintea, Marti (sluga lui Ghita) si de doi jandarmi, vazandu-se fara scapare acesta se sinucide. In acest timp Ghita merge acasa o injunghie pe Ana, la randul lui este omorat de Raut din ordinal lui Lica dupa care da foc carciumei.

Dupa ce s-au intamplat toate aceste nenorociri se intoarc acasa si copii cu mama Anei, batrana crezand ca focul s-a produs de la un fulger.

In afara de ‘Hanul Ancutei’ toate cartile pe care le-am citit in ultimul timp au avut finaluri triste: cu sinucideri, morti, omoruri, opere care au o poveste tragica, dar care sunt superbe.”