Anton Pann (nascut: Antonie Pantoleon-Petroveanu) (data nasterii incerta, între 1796-1798, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria – d. 2 noiembrie 1854, Bucuresti, Tara Româneasca) a fost un poet, profesor de muzica religioasa, protopsalt, compozitor de muzica religioasa, folclorist, literat, publicist, compozitor al muzicii imnului national al României. A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel istet ca un proverb” în poemul Epigonii.
“Barbatul meu zace mort în casa si ma facusi de râsei, cu toate ca moarte fara râs si nunta fara plâns nu sa poate.”
“N-ar mai fi junii, dusmanii
Tot ei îmi amarasc anii
Ca trec cârduri ca croncanii
Si îmbufnati ca curcanii
Îti tin calea la fântâna
Si-ti zic: draga, te fac zâna
Cu fagaduieli te mâna
Pâna când ramâi batrâna.
(Spitalul amorului sau Cântatorul dorului)”
“Socotesc ca nu fara cuviinta am intitulat aceasta editie „Spitalul Amorului”, caci în cuprinderea-i nu veti vedea decât plângeri de inimi ranite, suspinuri de piepturi sagetate, tânguiri de dureri cumplite, oftari si tot felul de vaitari din pricina amorului: întocmai ca într-un spital în care se afla multime de ostasi loviti în bataie si raniti de tot felul de arme, care-si arata ranile si îsi spun durerile, cerând ajutorul doftorilor. (Spitalul amorului sau Cântatorul dorului)”
“Aici s-a mutat cu jale
În cel mai din urma an,
Cel care-n cartile sale
Se subscrie Anton Pan.
Acum mâna-i înceteaza,
Ce la scris mereu sedea,
Nopti întregi nu mai lucreaza
La lumina carti sa dea.
Împlinindu-si datoria
Si talentul ne-ngropând
Si-a facut calatoria
Dând în lume altor… rând. (Autoepitaf)”
Story in my live 