Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererata, judetul Hotin, Romania Mare – d. 18 ianuarie 2009, Chisinau) a fost un poet roman din Republica Moldova. In 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Romane
“Stiu, candva, la miez de noapte
Ori rasarit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cartii Sale
Am s-ajung atunce, poate
La mijlocul ei aproape
Ci sa nu inchideti cartea
Ca pe recile-mi pleoape
S-o lasati, asa, deschisa
Ca baiatul meu, or fata
Sa citeasca mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.
Iar de n-au s-auza dicsii
Al stravechii slove bucium
Asezati-mi-o ca perna
Cu totii codrii ei in zbucium. (Legamant. Lui Mihai Eminescu)”
“Poate ca, intr-adevar, ochii femeii iubite sunt marginile lumii.”
“Daca n-ar fi iubirea, m-as teme de viata.”
“Daca as avea doua inimi, una as vrea sa gandeasca.”
“Ochii is doi si-s tristi, d-apoi inima, singura?”
“Nu am, moarte, cu tine, nimic
Dar ce-ai face tu si cum ai trai
De-ai avea mama si-ar muri?!”
“Spun si inteleptii prostii, dar le mai selecteaza.”
“Usoara, maica, usoara,
C-ai putea sa mergi calcand
Pe semintele ce zboara
Intre ceruri si pamant.
In priviri c-un fel de teama,
Fericita totusi esti
Iarba stie cum te cheama,
Steaua stie ce gandesti. (Faptura mamei)”
Story in my live 