Carti

Henryk Sienkiewicz – Quo vadis

Întors din războiul din Asia Minor, ofițerul roman Marcus Vinicius, îl vizitează pe unchiul său, Petronius, prieten al împăratului Nero, un estet și iubitor de artă, căruia îi destăinuie dragostea pe care o nutrea față de Ligia, tânără creștină, de sorginte ligiană, pe care o întâlnise în casa generalului Aulus Placidus. În sprijinul nepotului său, Petronius pune la cale aducerea Ligiei în palatul imperial. Aceasta ajunge sub aripa ocrotitoare a lui Acte, fosta amantă a lui Nero.

În timpul unui festin acordat de împărat, Vinicius, aflat sub influența lui Bacchus, devine prea insistent față de Ligia. Tânăra este salvată de credinciosul ei servitor, Ursus și dusă înapoi acolo unde își petrecuse tinerețea, în cercul de adepți ai noii credințe: creștinismul.

Vinicius, furios, cere din nou ajutorul unchiului. Petronius apelează la grecul Chilon Chilnides, care era convins că Ligia se află refugiată între creștini. Între timp moare micuța fiica a lui Nero, moarte de care este acuzată Ligia prin presupuse farmece, în perioada când a locuit la palat.

Într-o noapte, Vinicius, împreună cu Chilon și gladiatorul Kroton, merg în cimitirul Ostrianum unde se adunau creștinii, unde o văd pe Ligia. Planul lui Vinicius de răpire a tinerei este dejucat de Ursus, care se dovedește un bun apărător. În cele din urmă, cei doi îndrăgostiți se întâlnesc în sânul comunității creștine și-și împărtășesc reciproc afecțiunea. Dar, sfătuită de apostolul Petru, Ligia începe să-l ocolească pe Vinicius, neacceptând-l decât atunci când acesta va accepta religia ei.

Realizând ca nu poate renunța la dragostea față de tânăra creștină, patricianul păgân vine la Pavel din Tarsus unde locuia aleasa inimii sale și își declară dorința de a se converti la creștinism. Cei doi sunt binecuvântați de apostolul Petru, care ulterior îl botează în această credință pe tânărul roman.

Acțiunea se precipită căpătând cote dramatice. Îl vedem pe Nero citind un poem care evoca arderea Troiei, ca apoi și Roma să fie cuprinsă de flăcări. Acuzați de acest dezastru, creștinii sunt supuși prigoanei de către împăratul cel nebun (adevăratul autor al faptei abominabile prin care voia să-și asigure memoria posterității). Printre creștini, este arestată și Ligia, care se îmbolnăvește grav și își pierde cunoștința. Tot mai mulți creștini sunt uciși în public, sfâșiați de lei în arenă, spre plăcerea mulțimii spectatorilor. Vinicius luptă în zadar pentru a o elibera pe Ligia, dar aceasta era păstrată de crudul Nero pentru spectacolul final. În acest spectacol, îl vedem pe Ursus în arenă care ucide un taur cu mâinile goale. Entuziasmată, mulțimea strigă Îndurare!, iar Nero este nevoit să o elibereze pe tânăra creștină.

Vinicius și Ligia se refugiază în Sicilia dar, înainte de plecare, îl avertizează pe apostolul Petru să părăsească Roma deoarece îl așteptă pedeapsa cu moartea pentru ajutorul acordat creștinilor. Temându-se de răzbunarea împăratului, Petronius se sinucide. În final, Nero este asasinat.

“Minciuna pluteşte pe deasupra adevărului ca uleiul la suprafaţa apei.”

Petronius: A iubi nu e de-ajuns; trebuie să ştii să iubeşti şi să arăţi altuia în ce chip să iubească. Plebea şi dobitoacele chiar simt numai plăcere, dar omul adevărat se deosebeşte de ele tocmai prin marea dibăcie a schimbării acestei plăceri într-o artă plină de nobleţe care să poată fi socotită un dar divin; de aceea, ea îndestulează nu numai trupul, dar şi sufletul.”

“Atunci când te afli printre nebuni, devii şi tu nebun, ba mai mult, găseşti că nebunia asta are puţin farmec.”

“Toate limbile şi tainele şi toate ştiinţele n-au să fie nimic fără iubire, care e mărinimoasă, răbdătoare, care nu face rău, nu doreşte onoruri, îndură totul, crede oricui, speră mereu şi învinge.”

“Fericirea este întotdeauna acolo unde o găseşte omul.”

“Nu-i moartea în faţa voastră, ci viaţa! Nu chinurile, ci bucuriile nemăsurate! Nu lacrimi şi suspine, ci cântări! Nu robie, ci libertate.”

“Lumea se bazează pe şarlatanie, iar viaţa este o iluzie. Şi sufletul este tot o iluzie. Trebuie doar să te pricepi a deosebi iluziile plăcute de cele neplăcute.”

“Pentru poezie şi artă e îngăduit şi se cuvine să sacrifici totul.”

“Oamenii n-au cunoscut până acuma un zeu pe care să-l poată iubi, de aceea nu s-au iubit nici între ei şi de aici a izvorât nenorocirea lor, căci, aşa cum lumina vine de la soare, tot aşa şi fericirea izvorăşte din iubire.”

“Cândva mi-am spus că nu merită să te gândeşti la moarte, căci moartea se gândeşte la noi şi fără ajutorul nostru.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s