Carti

Alexandre Dumas-fiul – Dama cu camelii

Romanul a fost inspirat de un episod din viața lui Alexandre Dumas fiul – dragostea lui pentru Marie Duplessis, o curtezană.

Acțiunea romanului, o tragedie, are loc la Paris: tânărul Armand Duval s-a îndrăgostit de curtezana Marguerite Gautier. Singurele flori acceptate de Marguerite sunt cameliile. La început dragostea tânărului Armand nu este împărtășită de Marguerite, dar cu timpul se va îndrăgosti și ea de Armand. Acesta îi cere să renunțe să mai primească clienți. Când tatăl lui Armand află de iubita fiului său, încearcă prin toate mijloacele să-i despartă pe cei doi îndrăgostiți. Văzând că fiul său nu acceptă sfaturile sale, tatăl lui Armand caută în taină să o convingă pe Marguerite că relația lor de dragoste nu are perspective de viitor, și încearcă s-o înduplece să nu distrugă cariera lui Armand. Marguerite acceptă cerințele lui Duval tatăl și se întoarce la viața de curtezană. Armand este indignat de hotărârea luată de Marguerite.

Între timp, sănătatea Margueritei, care suferea de tuberculoză, se înrăutățește. Pe patul de moarte, ea dezvăluie adevăratul motiv pentru care ea a devenit din nou curtezană, cu alte cuvinte ea îi spune lui Armand de vizita tatălui lui.

“Copilul e mic, dar în el e cuprins omul; creierul e strâmt, dar el adăposteşte gândirea; ochiul nu este decât un punct, dar el cuprinde în privirea sa orizontul.”

“Femeii căreia educaţia nu i-a arătat ce înseamnă binele, Dumnezeu aproape întotdeauna îi deschide două cărări ce o duc spre tărâmul binelui; aceste cărări sunt durerea şi iubirea. Amândouă sunt spinoase; acelea care o apucă pe această cale îşi sângerează picioarele, îşi rănesc mâinile, dar îşi lasă, în acelaşi timp, în mărăcinii de pe drum gătelile viciului şi ajung la capătul lui în acea stare de goliciune de care nu te ruşinezi în faţa Domnului.”

“Să pui stăpânire pe o inimă neobişnuită cu atacurile, înseamnă să intri într-un oraş deschis şi fără pază.”

“Viaţa îşi are farmecul ei, depinde numai cu ce ochi o priveşti.”

“Într-o carte a lui Alphonse Karr, intitulată Am Rauchen, un personaj urmăreşte într-o seară, o femeie foarte elegantă de a cărei frumuseţe se înamorase la prima vedere. Se simte în stare de a face orice, de a cuceri orice, de a se lansa în orice, numai pentru a săruta mâna acelei fete. Abia de îndrăzneşte să privească glezna cochetă care se ivea de sub rochia uşor ridicată în mână, pentru a nu se murdări la atingerea cu trotuarul. În timp ce el visa la tot ce ar fi în stare să facă pentru a poseda această femeie, ea se opreşte la colţul unei străzi şi-l întreabă dacă nu vrea să urce în apartamentul ei. Bărbatul întoarce capul, traversează pe celălalt trotuar şi se duce acasă copleşit de mâhnire.”

“Ce sublimă naivitate e iubirea!”

“Copilul este mic, dar în el e cuprins omul; creierul este mic, dar el adăposteşte gândirea; ochiul nu este decât un punct, dar el cuprinde cu privirea întreg orizontul.”

“Sărmane creaturi! Dacă e o greşeală a le iubi, e bine cel puţin a le compătimi. Compătimiţi pe orbul care nu a văzut niciodată lumina zilei, pe surdul care nu a auzit niciodată acordurile naturii, pe mutul care nu a putut niciodată să-şi exprime prin viu grai gândurile, şi, sub un fals pretext al pudorii, nu compătimiţi această orbire a lumii, această surzenie a sufletului, acest mutism al conştiintei care duc la nebunie pe nefericita îndurerată şi care, fără voia ei, o fac incapabilă să vadă binele, să audă vocea Domnului şi să rostească limba curată a dragostei şi credinţei.”

“Mult rău trebuie să fi săvârşit înainte de a naşte, or, fără îndoială că ne vom bucura de o mare fericire după moarte, dacă Dumnezeu ne lasă să pătimim atâta în această viaţă, să răbdăm toate chinurile ispăşirii şi toate suferinţele unui dureros şir de încercări.”

“E întodeauna greu să alini o durere pe care nu o cunoşti.”

“Nu te vei întoarce, deci, înainte de moartea mea? Mi se pare că dacă ai veni, m-aş vindeca… Dar la ce bun să mă vindec?…”

“Oricât de mult ai iubi o femeie, oricâtă încredere ai avea în ea, oricare ar fi siguranţa în viitor pe care ţi-o dă trecutul ei, eşti întotdeauna mai mult sau mai puţin gelos. Dacă ai fi îndrăgostit, cu adevărat îndrăgostit, desigur că ai resimţi această nevoie de a izola de restul lumii fiinţa în a cărei inimă ai vrea sa fii numai tu.”

“Iubirea adevărată te face totdeauna mai bun, oricare ar fi femeia care o inspiră.”

“Adeseori te bucuri nespus de o copilărie şi găsesc că e o adevărată răutate să destrami o asemenea bucurie; pe când lăsând-o să dăinuiască, îl faci şi mai fericit pe cel care se bucură de ea.”

“Spunându-ţi păsurile, îţi alini suferinţa.”

“Oricât ar fi de indiferentă la ceea ce o înconjoară, femeia iubită îşi pierde din parfumul şi din armonia ei în contact cu oamenii şi cu lucrurile.”

“Numai bărbaţii au tăria să nu ierte.”

1 gând despre „Alexandre Dumas-fiul – Dama cu camelii”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s