Ziarul Lumina

Piciorul cu sertare

„Al treilea si ultimul Pelencea luptase si el pe front. In celalalt mare razboi, mai dincoace, care il depasise, si ca numar de ani, si ca numar de morti, pe primul.

Se intorsese acasa fara un picior. Dar si-a facut el repede unul de lemn, astfel ca oamenii n-au apucat sa-i spuna schiopul, desi cam schiopata cu piciorul cel nou. Era din lemn moale de salcie. De la asta i de tragea schiopatatul. Un pic si de la faptul ca tamplarul nu era invatat sa umble cu un picior strain tot atat de bine ca atunci cand ambele picioare erau ale lui. Era numai dreptul acum, stangul il luase de la o salcie de pe garla cu imprumut.

Salcia nu se grabise sa i-l ceara inapoi, doar ca, dupa vreaun an, Pelencea s-a pomenit cu piciorul de lemn infrunzit. Se vedea treaba ca lemnului de salcie nu-i placea sa fie picior de om, ci tot salcie.

A trebuit sa-l schimbe tocmai cand se invatase cu el. L-a inlocuit cu un picior din lemn de nuc. Se simtea bine cu el. Atat de bine incat s-a gandit sa-i faca si niste sertare. Cei din sat au aflat destul de tarziu despre asta.

Mai existasera oameni cu picioare de lemn acolo pe magura, dar nu auzisera ca vreunul dintre ele sa aiba sertare! N-ar fi auzit nici despre piciorul lui Pelencea, daca arsita nu l-ar fi scos pe tamplar intr-o seara de vara din atelierul sau, manandu-l spre apa racoroasa a iazului, unde se mai zareau cateodata plutind pe valuri intrumentele lautarilor de odinioara.

Pelencea a cercetat mai intai locul, ca sa se asigure ca nu se mai gaseste nimeni prin preajma si, vazand ca e singur, si-a desfacut piciorul de lemn din curele, temendu-se sa intre cu el in apa. Daca-i casuna si acestuia, asemenea celuilalt, sa inmugureasca? Dupa care sa-i creasca ramuri si crengi, cum se intamplase cu piciorul din lemn de salcie? Trebuia, ca sa fie sigur ca n-avea s-o pateasca din nou, sa-l fereasca de umezeala.

Asa ca s-a azvarlit doar cu piciorul cel bun in valuri si, uitand ca e schiop si aproape batran, a pornit inot spre mijlocul iazului, iar de aici, mai departe, spre celalalt mal, in vreme ce pe malul unde isi lasase piciorul tocmai se ivisera niste copii.

Cum nu mai vazusera niciodata un picior de om, fie el si de lemn, stand de unul singur in iarba, copiii s-au speriat la inceput.

Descoperindu-i insa sertarele, au devenit curiosi, incercand sa le deschida, ca sa vada ce se afla inauntru. Dar sertarele erau incuiate cu cheia.

Copiii le-au povestit mai apoi celor mari ce vazusera.

Oare ce tinea hotul de tamplar in ele?” (fragment din romanul Goarna lui Tuturuz)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s