Ziarul Lumina

Eroul

“Era singurul din toată școala care nu avusese despre cine să scrie. Nu-i murise nici un bunic în război. Luptaseră pe front, ca și bunicii părinților săi, dar nu ajunsese nici unul dintre ei erou. Din cauza nenorocului de a se întoarce teferi acasă. Nenoroc pe care-l moștenise el acum, când nu putea să participe la concursul anual de înălțări, care consta în scrierea unei compuneri despre bărbații din familie ce-și dăduseră viața pentru țară. D-asta se și numeau eroi. Intrase în tradiția școlii ca de sărbătoarea lor, ce cădea în ziua de Înălțare, să se desfășoare concursul cu pricina. I se mai zicea și concursul de înălțări. Câți eroi aveai în familie, de atâtea ori de înălțai povestind despre ei.

Însă el, care era cel mai talentat elev din școală, nu putea să se înalțe niciodată. Și asta pentru că nu avea pur și simplu despre cine să scrie. Avusese destui înaintași care luptaseră în războaie, dar lipseau cu toții din pomelnicul celor căzuți la datorie. Iar această situație nu putea fi îndreptată nicicum.

Ionuț porni necăjit spre muntele de la marginea orașului. În lipsa posibilității de a participa la concurs, era singura cale de a se înălța într-o astfel de zi. O înălțare fizică, nu una sufletească, așa cum și-ar fi dorit el.

Muntele nu era tocmai munte, ci o grămadă înaltă de pământ. Dar altă formă de relief mai înaltă decât asta nu exista în zona lor de câmpie. Când ajunse pe la jumătatea lui, se împiedică de muchia unui obiect ciudat. Semăna cu un creion de alamă. Îl trase cu mare greutate din locul în care era înfipt. Nu văzuse niciodată un creion atât de mare. Nu-i încăpea în penar. Nici măcar în ghiozdan. I-ar fi plăcut să-i poată ascuți vârful, căci se cam tocise în pământ. Dar de unde o ascuțitoare atât de mare?

Abia reuși să-l ridice de jos. Îi curăță coada de rugină și văzu ceva scris acolo.

Reuși în cele din urmă să citească: 1915.

Chiar de atunci să fi fost creionul acela uriaș?! Asta însemna că împlinise vârsta de o sută de ani.

Era musai să se înapoieze cât mai repede cu putință la școală și să-l arate domnului director.

Așa că renunță la gândul de a-și continua urcușul, și porni cu creionul în brațe înapoi, spre oraș. Vru chiar s-o ia la fugă, dar gând ajunse la poalele grămezii de pământ se împiedică de o piatră și căzu.

Se auzi în tot orașul explozia. La înmormântarea băiatului, care avu loc două zile mai târziu, participă toată școala.

Cu toate că ar fi trebuit să se mire, nu se miră nimeni, când văzură scris pe cruce, sub numele lui Ionuț: Născut în anul 2005. Mort în Primul Război Mondial!” (Stefan Mitroi – Ziarul Lumina)

3 gânduri despre „Eroul”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s