Veronica Micle, n. Câmpeanu, (n. 22 aprilie 1850, Nasaud; d. 3 august 1889, Varatec) a fost o poeta româna. A publicat poezii, nuvele si traduceri în revistele vremii si un volum de poezii. E cunoscuta publicului larg în special datorita relatiei cu Mihai Eminescu.
“Si cum s-a stins fara de veste
Amorul cel nemarginit
De-ti pare ca e o poveste
Ce altii ti-ar fi povestit.
Si cum mereu în cale lunga
Trec norii peste mari si tari,
Astfel simtirile s-alunga
Si moare dragostea de ieri.
Si vecinic alta e simtirea
În sân de oameni muritori,
Schimbata e întreaga firea
Din ceas în ceas pâna ce mori.
Iata de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tau s-a stins,
Caci astazi, stiu atât de bine
Ca dorul care te-a cuprins,
Se va sfârsi, fara de urma,
S-a stinge ca si cel dintâi,
Iar moartea patimile curma
Si-o biata pulbere ramâi. (Si cum s-a stins…)”
“Ca astazi nu mai sunt stapâna
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strângere de mâna
îndeajuns ti-am spus-o eu.
Si ca o slaba jucarie
Sunt astazi înaintea ta,
privirea mea ti-ar spunea-o tie
în ochii mei de vei cata.
Si c-a mea singura dorinta
E roaba ca sa-ti fiu în veci,
ti-o spune-ntreaga mea fiinta
când tu pe lânga mine treci.
Însa tu treci cum trece-o raza
Din soare, pe un biet pribeag,
Ce-i pasa ei ca-l lumineaza…
Ce-ti pasa tie ca-mi esti drag! (Ca astazi…)”
“M-am gândit cu drag la tine pâna nu te-am cunoscut,
Te stiam numai din nume, de nu te-as mai fi stiut!
Si-am dorit sa pot odata sa te vad pe tine eu,
Sa-ti închin a mea viata, sa te fac idolul meu. (M-am gândit…)”
“Sa pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte suvitele le-as da,
Senina sa ramâie, curata ca un crin,
Icoana de iubire la care sa ma-nchin.
Dar tu ca un luceafar departe stralucesti,
Abia câte o clipa în cale-mi te ivesti,
Apoi dispari; si-n urma ramâi în gândul meu
Vedenie iubita la care ma-nchin eu. (Sa pot întinde mâna…)”
Story in my live 