Ziarul Lumina

Fără frică

“Nu-mi vine să cred, după 40 de ani de încercări, am auzit, în fine, inima orașului bătând. Eram tot mai convins că trăiesc într-un oraș fără inimă, așa cum sunt toate marile orașe ale lumii. De aceea i-am și împrumutat de nenumărate ori inima mea. Dar ce putea să facă un oraș atât de mare ca București cu o inimă atât de mică? Doar să-și vadă de viața lui, învățând să trăiască fără inimă.

Fără o inimă a lui, în primul rând, apoi fără a mea sau a altora ca mine, ce nu-i puteau fi, dacă mă gândesc bine, de prea mare folos.

Însă eu îmi încordam tot timpul auzul, sperând să dau peste ce căutam.

Dar n-am auzit niciodată nimic. În afară de zgomot de mașini. De oameni certându-se. De muzici date la maximum. De focuri de artificii. De singurătăți plângând în hohote. De tăceri râzând cu toată gura!

Trăiam într-un oraș înțesat de oameni. Unde erau, totuși, inimile lor?

Și iată, dintr-odată, străzile golindu-se de oameni, motoarele mași­nilor tăcând, muzicile oprindu-se, focurile de artificii prefăcându-se în cenușă.

Orașul s-a mutat brusc într-o li­niște mare, de mii de ori mai mare decât el. Iar timpul de dinainte a încetat să mai existe, apărând în locul lui un timp nou, nemaitrăit până acum. De nici unul dintre noi.

Tocmai într-o astfel de zi, dacă zi s-o fi numind ceea ce vine după noapte, și-n curgerea noului timp, am ieșit la o plimbare pe bulevardul din apropierea casei mele.

Poate unde era duminică, poate unde era prea de dimineață, eram singurul om de pe stradă. Deopotrivă cu păsările ce cântau în parcul de alături, am început să aud bătăile unei inimi. Mai mari decât inima mea. Dumnezeule, te pomenești că…

Da, era inima lui. A orașului în care bate de 40 de ani și inima mea, alături de alte inimi.

Le-am auzit zilele trecute pe toate. Deși părea pustiu, orașul mi s-a părut mai plin de speranță ca oricând. Iar oamenii, pe care-i simțeam în spatele ferestrelor închise, mai împreună ca niciodată, deși se vedeau nevoiți să stea separați unii de alții.

Bătăile inimii lor nu le putea separa nimeni. Ele însemnau și înseamnă, de fapt, inima orașului, pe care o căutasem atâta vreme. Mi-ar fi plăcut s-o găsesc în timpul celălalt, nu în cel de acum. Știu, însă, că ea există, iar asta îi dă inimii mele atât de mici curajul de a bate mai departe fără frică.“ (Stefan Mitroi – Ziarul Lumina)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s