Scriitori, Versuri

Eminescu Mihai

Mihai Eminescu (nascut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botosani – d. 15 iunie 1889, Bucuresti) a fost un poet, prozator si jurnalist român, socotit de cititorii români si de critica literara postuma drept cea mai importanta voce poetica din literatura româna. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII si XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creatia sa apartinând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele traditionale ale Romantismului european, gustul pentru trecut si pasiunea pentru istoria nationala, careia a dorit chiar sa-i construiasca un Pantheon de voievozi, nostalgia regresiva pentru copilarie, melancolia si cultivarea starilor depresive, întoarcerea în natura etc., poezia europeana descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunaoara. Poetul avea o buna educatie filosofica, opera sa poetica fiind influentata de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antica, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica ratiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse sa-si ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pîna la urma) si de teoriile lui Hegel.

“……………………………………………………………………………….

Iata vine-un sol de pace c-o naframa-n varf de bat.

Baiazod, privind la dansul, il intreaba cu dispret:

<<Ce vrei tu?>>

<<Noi? Buna pace! Si de n-o fi cu banat,

Domnul nostru-ar vrea sa vaza pe maritul imparat>>.

La un semn deschisa-i calea si se-apropie de cort

Un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port.

<<Tu esti Mircea?>>

 <<Da-mparate!>>

<<Am venit sa mi te-nchini,

De nu schimb a ta coroana intr-o ramura de spini>>.

 <<Orice gand ai, imparate, si oricum vei fi sosit,

Cat suntem inca pe pace, eu iti zic: Bine-ai venit!

Despre partea inchinarii insa, doamne, sa ne ierti;

Dar acu vei vrea cu oaste si razboi ca sa ne certi,

Ori vei vrea sa faci intoarsa de pe-acuma a ta cale,

Sa ne dai un semn si noua de mila mariei-tale…

De-o fi una, de-o fi alta…Ce e scris si pentru noi,

Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi>>. (Scrisoarea III)”

“O, adevar sublime – o, tinichea si paie!

O, poezie mândra – o, buiguit nerod!

Istorie spirata – minciuna si bataie,

Amor ceresc si dulce – a mucosilor plod.

O, om, oglind-a lumei cu capul sui si sec,

Cu creierul ca ceata, cu coaste cie berbec,

Stapân pe-a ta gândire – cum esti p-instinct stapân ­

Se vede când femeia goleste al ei sân.

Cind poala s-o ardica, de pulpa-i vezi, stapâne,

Tu nu surâzi cu râsul cel lacom si murdar,

Tu nu esti ca un taur si nu esti ca un câne,

Ce umil da din coada catelei lui cu har.

Tu esti gelos – ferit-a… cucosii doar si vierii

Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.

Tu nu ai patimi scumpe si lacrima muierii

Nu misca al tau suflet, nu-ntuneca de fel.

Esti bun cu ai tai semeni, nu c-alte animale.

Tu îi iubesti atâta încât îi strângi de gât…

Si-i faci s-admire geniul – sunarea unei oale ­

Si limba ta de flacari si plina de urât.

Istoria omenirei cu regi de poezie,

Cu regii de razboaie e ca si un poem;

Dar totusi rog divina ca deparcior ramâie

De corpul meu nevrednic – nu-mi vine la cherem.

Cugetatori ai lumei! o, împutiti eterul

Cu sis teme înalte, puneti-le-n saltar.

O lada este lumea cu vechi buclucuri – ceriul

De stele si comedii va este un hambar.

Preoti cu crucea-n frunte, visternici de mistere,

Voi sunteti sarea lumei, formati inima ei.

E rau numai ca ziua stati pe mâncat si bere

Si sara pe minciune si noaptea pe femei.

O, dranganiti pe gânduri voi, muzici; voi, sculptor,

Îmi pipaiti cu mâna un corp tremurator;

Si, voi, artisti dramatici, strâmbati-va la luna,

Pictori, eternitatea v-asteapta c-o cununa.

Tu, timp, nu poti cununa în degete s-o sfermi

Caci zugravir-atâta de bine saci de viermi.

O, regi, ce pusi pe tronuri de Dumnezeu sunteti,

Va platiti balerine si tiitori s-aveti,

O, diplomati cu graiul politicos si sec,

Lumea cea pingelita o duceti de urechi.

Îmi place axiomul cel tacit, fiinti spurcate:

Popoarele exista spre a fi înselate.( O, adevar sublime…)”

“Vino-n codru la isvorul

Care tremura pe prund,

Unde prispa cea de brazde

Crengi plecate o ascund.

Si in bratele-mi intinse

Sa alergi, pe piept sa-mi cazi,

Sa-ti desprind din crestet valul,

Sa-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei sedea-vei,

Vom fi singuri-singurei,

Iar in par infiorate

Or sa-ti cada flori de tei.

Fruntea alba-n parul galben

Pe-al meu brat incet s-o culci,

Lasand prada gurii mele

Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,

Ingana-ne-vor c-un cant

Singuratece isvoare,

Blanda batere de vant;

Adormind de armonia

Codrului batut de ganduri,

Flori de tei deasupra noastra

Ori sa cada randuri-randuri. (Dorinta)”

“Însusi numele „Basarabia” tipa sub condeiele rusesti. Caci Basarabia nu însemneaza decât tara Basarabilor, precum Rusia înseamna tara rusilor, România tara românilor. Pe la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dibridicii, adica despotul Dobrogei, Domn al Silistrei si al tarilor tataresti, întinsese marginile domniei sale pâna la Nistru de-a lungul tarmului Marii Negre, cucerind aceste locuri de la tatari. Pentru capatul veacului al patrusprezecelea stapânirea Valahiei asupra acestor locuri e necontestabila.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s