Scriitori, Versuri

Arghezi Tudor

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, Bucuresti – d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contributia sa la dezvoltarea liricii românesti sub influenta baudelairianismului. Opera sa poetica, de o originalitate exemplara, reprezinta o alta vârsta marcanta a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proza (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire si Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum si literatura pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestati din întreaga literatura româna. Pseudonimul Arghezi provine, explica însusi scriitorul, din Argesis – vechiul nume al Argesului. Ovid S. Crohmalniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele doua razboaie mondiale o alta explicatie, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie si Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura româna.

“M-a posedat intentia de a împrumuta vorbelor însusiri materiale, asa încât unele sa miroase, unele sa supere pupila prin scânteiere, altele sa fie pipaibile, dure sau musculate si cu par de animal. Toata viata am avut idealul sa fac o fabrica de jucarii si lipsindu-mi instalatiile, m-am jucat cu ceea ce era mai ieftin si mai gratuit în lumea civilizata, cu materialul vagabond al cuvintelor date.”

“Din emotie în emotie, am simtit de câteva ori o lacrima cazându-mi pe câte o fila. O sa ma duc de m-ar lasa puterile, la Orastie sa plâng la zidurile ei. Un nou univers mi s-a deschis fulgerator. Mi-as permite sa spui ca sunt un om fericit, între constelatii si balsamuri.”

“Lucrurile se înteleg la marginea cuvintelor, si cuvintele nu sunt de ajuns ca sa le intelegi: e nevoie de har.”

“Asa, tinere, nu te înfricosa de viata. Cauta bine sa descoperi adevaratele vopsele ale sufletului tau si mâzgâleste lumea cu ele. Nu împrumuta paleta, tonurile si pensulele de la nimeni.”

“Ce-mi tot vorbesti de geniu si talent,

De capul prost, de cap inteligent?

Escrocherii, zorzoane de prisos!

Eu te-as ruga sa fii cuviincios. (Ce-mi tot vorbesti)”

“Atât e numai mâna, de apucat si dus?

Nu. Ea-ntareste graiul si spune ce-ai fi spus,

Mai limpede, si vorbe de nu ti-au mai ramas

Ori n-ai, graieste mâna cuvântul fara glas.

Ca gestul, în tacere, acopera si are

Aceleasi întelesuri la sute de popoare.

S-ar fi ales de tine ceva, Adame, ciung?

Ai fi putut razbate un drum atât de lung,

Daca-ti lipsea, din toate, un simt, neprihanitul

Cercetator usure si ager, pipaitul?( Adame)”

“Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.

Soptisei, poate, o-ntrebare,

Sau, poate, un raspuns.

Dar glasul nostru nu era ascuns?

Poate zaream o soapta în pleoapa tremurata.

A fost atunci? Acum e altadata?

Si tu si eu tacusem parca de ani întregi

Stiind ca nu-ntelegem ce-ncepi sa întelegi.

Zadarnica parada a tâlcurilor scrise,

În jocul de-a sfiala, amutise.

Nu vream sa stim ce suntem, ce am fi fost sau cine.

Tu ma numisesi „Tie”, eu te numisem „Tine”.

Sa te cunosc? Sa ma cunosti?

Stam unul lânga altul ca plopii mari – si prosti. (Spuneai ceva?)”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s