Ziarul Lumina

O nunta de demult

„Si-a inhamat Ambrozie un armasar alb la sanie. Si era o zi generoasa de iarna. Si-a urcat Petruta alaturi de el in sanie. Si-n timp ce urca, el i-a asezat pe umeri un voal alb de dantela. Si totul era alb in jur. Campul, satul din departare, cimitirul, crucile din cimitir. Si batea clopotul din sat, vestind inceputul slujbei de duminica. Poate si inceputul nuntii lor, ce incapea toata in sania aceea de doua locuri. Caci Ambrozie tinea intr-o mana haturile calului, iar in cealalta o lumanare alba aprinsa.

Calul a pornit la trap peste camp. Si Petruta era imbracata in mireasa. Si strangea la piept un buchet de flori albe, care nu erau altceva decat respiratia ei inghetata.

Si-au ajuns cu sania pe gheata groasa a iazului. De partea cealalta a ghetii se zarea Drumul Muscalilor. Ajungeau cat ai bate din palme acolo, dupa care…

Dupa care nu s-a mai vazut calul. Nu sa mai vazut apoi nici sania. Nimerisera intr-o copca sapata chiar in dimineata aceea in gheata!

S-au dus cu lautari cu tot la fund. Nici gand insa ca armasarul sa se opreasca din mers. Si nici vorba ca miresei sa-i fie frica. Mirelui, nici atat! Tinea mai departe haturile calului in mana stanga, iar in dreapta lumanarea ce ramasese aprinsa.

Pana dimineata urmatoare a tot umblat sania cu ei pe sub apa, pana s-a topit de la flacara lumanarii toata gheata.

In ciuda gerului cumplit de afara, oamenii au gasit apa izvorului dezghetata. Si-au gasit si sania plutind pe apa.

Calul se desprinsese din hamuri si dormea in rogozul din apropierea malului.

Au incercat sa-l ridice in picioare, dar cand au pus mana pe el s-a faramat ca un bulgare de creta.

Sania nici macar nu s-a clintit din loc, cand au vrut s-o traga la mal. Pelencea se jura c-o facuse din lemn, dar cei din sat nu pareau dispusi sa-l creada.

Cel mai mult i-au inspaimantat insa lautarii. Pluteau pe apa, ca si cum fusesera pictati de Pelencea acolo. Uimitor era faptul ca din instrumentele lor urcau in vazduh, risipindu-se pana departe, spre sat, cantece vesele de nunta. Asa a sunat, oricat de greu pare de crezut, prohodul atelierului de pictat sanii.” (Fragmant din romanul Goarna lui Tuturuz, in curs de aparitie la Editura Rao)

1 gând despre „O nunta de demult”

  1. Frumos fragment. O poveste stranie, dar foarte frumoasa…
    Nu stiu de ce, dar si eu stiu cateva lacuri, cu povesti stranii si nume ciudate: ”Lacul miresei”, ”Lacul Doamnei”…etc
    Multumesc. Numai bine!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s